Marți, 28 noiembrie 2023
Ss. Teodora, călug.; Iacob, pr.
Luca 21,5-11: „În acel timp, unora care vorbeau despre templu că este ornat cu pietre frumoase și daruri votive, Isus le-a spus: “Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeți, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată”. […] Când veți auzi despre războaie și revolte, nu vă temeți, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârșitul!” Apoi le spunea: “Se va ridica un neam împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Vor fi cutremure mari și, în diferite locuri, foamete și epidemii; vor fi fapte înfricoșătoare și semne mari din cer”. ”
Isus ne amintește azi să nu rămânem la suprafața lucrurilor, ci să intrăm în profunzimea lor pentru că acestea vor dăinui și ne vor apropia de El. Mai mult, greutățile care vor apărea, ne vor aduce mai aproape unii față de ceilalți și împreună față de Domnul. Așadar, să încercăm azi, să privim doar aspectele profunde din momentele dificile pentru a ne întări în credința în Cristos.
Pot eu să trec dincolo de aparențe pentru a-l recunoaște pe Cristos în viața mea?
Rugăciune:
„Dumnezeule Puternic, Tată al tuturor,
Dumnezeule plin de milă, Mamă a tuturor,
Binecuvântează fiecare persoană pe care am întâlnit-o,
fiecare chip pe care l-am văzut, fiecare glas pe care l-am auzit,
mai ales pe cei dragi mie; binecuvântează fiecare oraș, sat sau drum pe care l-am văzut vreodată, fiecare loc pe care l-am cunoscut, fiecare sunet pe care l-am auzit, fiecare obiect pe care l-am atins.
Într-un mod tainic, toate acestea mi-au modelat viața;
Tot ce am, am primit de la tine.
Dumnezeule mare, binecuvântează lumea!”
John J. Morris SJ
