Luni, 27 noiembrie 2023
Sf. Virgil, ep.
Luca 21,1-4: “În acel timp, Isus, ridicându-şi privirea, i-a văzut pe bogaţii care îşi puneau darurile în caseta pentru ofrande. A văzut şi o văduvă săracă punând acolo două monede mici. Şi a spus:
Vă spun: cu adevărat această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi, pentru că toţi aceştia au oferit lui Dumnezeu din surplusul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a oferit tot ce avea la viaţa ei”.
În Evanghelia de azi Isus ne învață din nou despre o stare sufletească pe care o putem dobândi prin sărăcia materială asumată (și nu numai!).
Aflându-se la templu, El observă că bogații ,,aruncă” darul lor în cutia pentru donații. Oare de ce și-a ridicat privirea? Cum de a îndreptat-o exact în direcția în care era cutia? Oare zgomotul monedelor aruncate L-a întrerupt din ceea ce făcea? De ce nu a zis nimic?
Din vorbele Sale înțelegem că El știe mult mai multe despre acei oameni bine îmbrăcați în haine lungi, care se roagă de ochii lumii îndelung și care, din mers, ARUNCĂ de sus câteva monede ce cad zgomotos, cu ecou în cutie. El știe sumele pe care le pune fiecare, le cunoaște inimile, gândurile, sentimentele, preocupările, intențiile și calculele. Deși știe totul, Isus nu spune nimic. Apoi vine o văduvă săracă și DEPUNE ca pe un dar, două monede mici. Le depune încet, vorbind, murmurând ceva Celui Atotputernic, ca Ana, mama lui Samuel: „vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar glasul nu i se auzea”(1Samuel,1,13). Nu se grăbește căci pentru ea acesta este timp valoros, un timp când harul se coboară ca roua din
cer. Isus imediat reacționează, exprimându-și bucuria; în ochii Lui, gestul văduvei este mult mai valoros decât al celor care dau din surplusul lor. Femeia dă tot ceea ce are și, eliberată de povara de a nu ști cum să utilizeze acea sumă mică, se încredințează providenței divine. Isus observă, apreciază și recompensează acest gest făcut din profundă încredere în Dumnezeu și din dorința de a intra într-o relație apropiată cu El.
Temă de reflecție:
Eu cum fac actele de caritate: astfel încât să se audă până departe zgomotul ,,monedelor aruncate în cutie” sau sub forma unui dar pus în ghetuțele lustruite lăsate de Isus în fața ușii?
Rugăciune:
Isuse, Domnul și Dumnezeul meu,
Învață-mă, te rog, să aștept cu smerenie întâlnirea cu tine,
să înțeleg că Tu singur ești calea spre binele mai mare,
că numai întâlnirea cu tine dă sens vieții mele.
Învață-mă să nu doresc răspunsuri imediate de la Tine, ci
să aștept cu răbdare ca îndurarea Ta să crească încetul cu încetul în viața mea.
Ajută-mă să înțeleg că așteptarea nu înseamnă timp pierdut, ci
înseamnă a mă încredința Ție și a crește în convingerea că
roadele ei nu vor întârzia să apară în mine, în viața mea.
Îți mulțumesc, Isuse, pentru fiecare moment în care mi-ai dăruit harul de a simți că Tu ești bucuria mea cea mai mare.
Amin!
