Luni, 20 octombrie 2023
Luca 18,41-42: Atunci Isus, oprindu-se, a poruncit să fie adus la el. Când s-a apropiat, l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?” I-a răspuns: „Doamne, să-mi recapăt vederea!” Iar Isus i-a răspuns: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”.
Astăzi Isus alege un om imperfect fizic pentru a fi tutorele nostru spiritual. Un orb. Care este viața sa? Nu are capacitate de muncă validă, nu-și câștigă pâinea prin efortul său fizic. Este cerșetor, dependent de bunăvoința și mila comunității, a trecătorilor.
Așadar, cunoscând și acceptând această realitate despre el, alege să trăiască la marginea orașului, în drumul tuturor, unde șansele de a primi ajutor erau mai mari. A gândit bine, a intuit bine pentru că într-o zi a trecut pe lângă el Cel mai Milostiv dintre toți trecătorii. Cel care i-a redat viața, i-a redat capacitatea de a trăi.
Miracolul vindecării sale pare că se întâmplă în doar câteva minute, cu multă ușurință: Un orb stă la margine de drum. Aude zarvă. Devine curios. Întreabă. Află că Isus este în apropierea sa. Îl strigă pe nume. Este certat de oameni și ignorat de Isus. Strigă mai tare. Atunci Isus îl cheamă în Fața Sa. Nu se prezintă, căci fiecare știa cine este celălalt. Însă, vindecarea sa nu a fost atât de simplă precum pare la prima vedere. Se bazează pe evaluarea profundă a credinței sale.
Orbul nu a avut nevoie de un curriculum vitae complet și complex pentru a primi de la Isus darul cel mai de preț pentru el: vederea. Un singur lucru a contat: ce a văzut Isus în inima sa.
Și noi suntem la fel acestui orb: nu ne este greu să strigăm după ajutor, chiar foarte mult și tare, la Isus, la Dumnezeu-Tatăl, dar ne este greu să stăruim, să trecem de tot ceea ce ne împiedică să ajungem la credința care ne vindecă.
Un ultim lucru asupra căruia insistă Evanghelistul Luca în relatarea acestei pilde: orbul L-a urmat pe Isus, mulțumind și mărind pe Dumnezeu.
Temă de reflecție:
Care este dizabilitatea mea?
Care este zarva care mă face curios și dornic să-l întâlnesc pe Isus?
Oare eu dau mărturie despre credința mea, despre prezența lui Dumnezeu în viața mea?
RUGĂCIUNE
Domnul, certându-mă, mi-a zis: “De ce te temi? Când te-am lipsit eu vreodată de ajutorul meu? Cel care am fost atunci, sunt şi acum; nu renunţa … ”. Vai, Dumnezeule mare! Cât sunt de diferite cuvintele Tale de acelea ale oamenilor! Atât de hotărâtă şi însufleţită am rămas datorită lor, încât întreaga lume nu m-ar fi oprit, de mi-ar fi stat împotrivă. (Întemeierile 29,6)
Sfânta Tereza de Avila
