Miercuri, 11 octombrie 2023
Ss. Ioan al XXIII-lea, pp. *; Filip, diacon; Alexandru Sauli, ep.
Luca 11,1: În acel timp, Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga. Când a terminat, unul dintre discipolii săi i-a spus: “Doamne, învaţă-ne să ne rugăm aşa cum Ioan i-a învăţat pe discipolii lui!”
Rugămintea discipolilor se perpetuează în istoria Bisericii și în istoria personală a fiecărui creștin. Domnul, Cuvânt viu al Evangheliilor, ce ne este redat rugându-se, intrând în intimitatea dialogului cu Tatăl, ne învață pe fiecare cum să ne rugăm. În înfățișarea Sa – pe munte, în singurătate, sau în ora agoniei din Ghetsemani – regăsim modelul nostru de raportare la voința Tatălui, pus în cuvinte umane prin această minunată rugăciune pe care o rostim împreună la fiecare Sfântă Jertfă Euharistică.
E nevoie de tăcere pentru a-I permite Domnului să ne învețe să ne rugăm cu inima.
Am meditat vreodată, în „camera inimii mele”, la cuvintele rugăciunii prin care Îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru”?
Rugăciune:
Te lăudăm și Îți mulțumim
slăvite Domn Isus Cristos,
pentru prezența Ta în noi și lângă noi.
În noi Îl preamărești pe Tatăl
cu glasul Spiritului Sfânt,
Cel pe care ni L-ai dat.
[…]
Tu ești Dumnezeu, Cel care viețuiește și domnește
în vecii vecilor. Amin.
Carlo Maria Martini SJ
