Miercuri, 23 August 2023
Mt 20.1-16: „ Ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?”
Bunătatea lui Dumnezeu poate să devină pentru noi oamenii un motiv de răutate în momentul în care ne comparăm cu ceilalți după eforturile și calitățile noastre. Fratele mai mare din parabola fiului risipitor se simte nedreptățit de tatăl său și se autocompătimește și se izolează. Dumnezeu vrea ca toată lumea să experimenteze harul său și ceea ce caută este disponibilitatea noastră de-a primi.
Ce mă împiedică să trăiesc gratuitatea și bunătatea lui Dumnezeu?
Doamne învață-mă să fiu generos, să nu calculez binele pe care îl pot face și să mă las condus de spiritul tău care eliberează și vindecă. Dă-mi putere să iubesc ca Tine!
