Meditația Zilei

Publicatla 21 August 2023

Luni, 21 august 2023

Matei 19,21: Isus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!”

„Dacă vrei” este răspunsul lui Isus oferit tânărului care-L intreabă ce să facă pentru a moșteni viața veșnică, este de fapt, același răspuns pe care îl primim și noi în toate căutările noastre.

Isus nu forțează, nu grăbește lucrurile și nici nu se impune!

El ne oferă libertatea pentru a discerne direcția pe care vrem s-o urmăm în viață. Dacă îl descoperim pe El ca fiind adevărata comoară, persoana pentru care merită să investim totul, atunci suntem disponibili să trăim și să lucrăm împreună cu El și pentru El.

Să-L invităm pe Isus să fie în centrul preocupărilor si bucuriilor noastre, să fie punctul de plecare si de întoarcere în toate relațiile noastre și doar așa vom simți plinătatea desăvârșirii, a bucuriei depline!

În ce situație, realitate, îmi spune si mie astăzi Isus „Dacă vrei”?

Rugăciune

Te-am ales, Te-am ales,

Dintre mii și mii de mii Te-am ales,

Glasuri multe m-au strigat,

Mâini întinse m-au chemat;

Dar din toate, ne-nțeles, Te-am ales.Te-am ales, Te-am ales,

Dintre mii și mii de mii Te-am ales,

Nimeni n-a iubit mai mult

Într-al vieții greu tumult,

Când iubirea-am înțeles, Te-am ales.

May be an image of 4 people, outdoors and text that says 'HS CENTRUL MANRESA SPIRITUAL CLUJ Învățătorule, ce lucru bun trebuie să fac?'

Exprimaţi-vă opinia