Papa Francisc (foto: Vatican Media)
23.07.2023, Vatican (Catholica) – Pornind de la Evanghelia zilei, Papa Francisc a invitat la muncă agricolă-spirituală în trei ogoare diferite: al lumii, al inimii noastre, respectiv al aproapelui. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia ne oferă astăzi parabola grâului și a neghinei (cf. Mt 13,24-43). Un agricultor, care a semănat sămânță bună în ogorul său, descoperă că un dușman, noaptea, a semănat neghină, o plantă cu aspect foarte asemănător cu al grâului, dar o buruiană.
În acest mod Isus vorbește despre lumea noastră, care de fapt este ca un mare ogor, unde Dumnezeu seamănă grâu, iar cel rău seamănă neghină, de aceea cresc împreună binele și răul. Binele și răul cresc împreună. Vedem aceasta din știri, în societate, precum și în familie și în Biserică. Și atunci când, împreună cu grâul bun, observăm buruienile rele, ne vine impulsul de a le smulge imediat, de a face „curățenie”. Dar Domnul ne avertizează astăzi că este o ispită a face acest lucru: nu se poate crea o lume perfectă și nu se poate face binele distrugând în grabă ceea ce nu merge, pentru că aceasta are efecte mai rele: se ajunge – așa cum se spune – la „a arunca pruncul împreună cu apa murdară”.
Însă există un al doilea ogor unde putem face curățenie: ogorul inimii noastre, unicul asupra căruia putem interveni direct. Și acolo există grâu și neghină, ba chiar tocmai de acolo ambele se răspândesc în marele ogor al lumii. Fraților și surorilor, inima noastre este, de fapt, ogorul libertății: nu este un laborator aseptic, ci un spațiu deschis și de aceea vulnerabil. Pentru a-l cultiva așa cum trebuie, este nevoie, pe de o parte, să ne îngrijim cu statornicie de vlăstarele delicate ale binelui, pe de altă parte să găsim și să dezrădăcinăm buruienile la momentul potrivit. Așadar, să ne privim înăuntru și să examinăm puțin ce se întâmplă, ce anume crește în mine, ce anume crește în mine bine și rău. Există o metodă bună pentru a face aceasta: se numește cercetarea cugetului, care înseamnă a vedea ce s-a întâmplat astăzi în viața mea, ce anume a lovit inima mea și ce decizii am luat. Și ea folosește tocmai pentru a verifica, în lumina lui Dumnezeu, unde sunt buruienile rele și unde este sămânța bună.
După ogorul lumii și ogorul inimii există un al treilea ogor. Îl putem numi ogorul aproapelui. Sunt persoanele pe care le frecventăm în fiecare zi și pe care adesea le judecăm. Cât de ușor ne este să recunoaștem neghina lor, cât ne place „să îi jumulim” pe ceilalți! Și, în schimb, cât de dificil este să vedem în ei grâul bun care crește! Însă să ne amintim că, dacă vrem să cultivăm ogoarele vieții, este important să căutăm înainte de toate lucrarea lui Dumnezeu: să învățăm să vedem în ceilalți, în lume și în noi înșine frumusețea a ceea ce a semănat Domnul, grâul sărutat de soare cu spicele Sale aurite. Fraților și surorilor, să cerem harul să știm să observăm aceasta în noi, dar și în ceilalți, începând de la cel care este aproape de noi. Nu este o privire naivă, este o privire credincioasă, pentru că lui Dumnezeu, agricultor al marelui ogor al lumii, îi place să vadă binele și să îl facă să crească până când face din seceriș o sărbătoare.
Așadar, și astăzi putem să ne punem câteva întrebări. Gândindu-ne la ogorul lumii: știu să înving ispita de „a face din orice iarbă un snop”, de a face curățenie de ceilalți în judecățile mele? Apoi, gândindu-ne la ogorul inimii: sunt onest în a căuta în mine buruienile rele și sunt hotărât să le arunc în focul milostivirii lui Dumnezeu? Și, gândindu-ne la ogorul aproapelui: am înțelepciunea de a vedea ceea ce este bun fără a mă descuraja din cauza limitelor și ale încetinelilor celuilalt? Fecioara Maria să ne ajute să cultivăm cu răbdare ceea ce Domnul seamănă în ogorul vieții, în ogorul meu, în cel al aproapelui, în ogorul tuturor.