Meditația Zilei

Publicatla 20 July 2023

Joi, 20 iulie 2023

Matei 11, 28-30: În acel timp, Isus a luat cuvântul și a zis: ”Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă! Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară. ”

Cât de multă liniște aduce astăzi vocea lui Isus! Câtă blândețe exprimă această invitație la calm, la odihnă! Câtă grijă se simte ieșind din inima Sa ! Avem atât de mare nevoie de invitația Lui la odihnă! Este tot ce avem nevoie astăzi …

Să închidem câteva clipe ochii ! Ne concentrăm pe momentul prezent și încercăm să ne descifrăm gândurile, fără a le ghida. Către ce se orientează îngrijorarea mea acum? Ce scenariu dezastruos premeditează creierul meu?

Încercăm acum să intrăm într-o stare de curiozitate cu privire la propriile emoții. De cine sau de ce îmi este teamă? Ce responsabilitate simt că mă copleșește? Ce mă doare? Cum se manifestă această durere? Unde este localizată?

Dacă de obicei port un război cu propriile gânduri și emoții, astăzi mă las invitat de Isus la iubirea de sine. Încerc să discern iubirea de sine de egocentrism, de narcisism și îmi reamintesc porunca iubirii: ”Iubește-l pe Dumnezeu mai mult decât orice, iar pe aproapele ca pe tine însuți!”. Dacă de obicei mă lupt cu sentimente de mânie, de ranchiună, de invidie față de aproapele meu înseamnă că și față de mine însumi simt ură, lipsă de înțelegere, judecându-mă aspru, cu scrupule și criterii care îmi depășesc puterile.

Astăzi, permiteți să simți compasiune față de tine însuți, eliberează-te de osteneala perpetuă a luptei pe care o duci împotriva ta ! Astăzi, închide ochii, ascultă glasul blând al lui Isus și lasă-te copleșit de iubirea pe care ți-o transmite. Permite acestei iubiri să-ți pătrundă în minte, în inimă, în corp. Lasă-te iertat de către El și iartă-ți tu însuți greșelile, desprinzându-te de trecut! Revarsă-ți grijile în brațele Lui, căci dacă tu vei purta jugul Lui, El îl va purta pe al tău! Există reciprocitate în iubire! Oferă-i Lui răspunderea pentru existența ta, pentru fericirea ta!

Observă schimbarea emoțională cu interes și curiozitate! Simți o relaxare a mușchilor, o detensionare? Simți că stomacul nu te mai strânge? Simți că te cuprinde o căldură plăcută? Dacă încă nu simți astfel, continuă să rămâi în meditație, în fața Lui, rugându-L să te elibereze de tot ceea ce încă te ține prizonier al neiubirii de sine. Fii blând cu tine, nu te forța să atingi un anumit rezultat, astăzi doar ai început! Pas cu pas, zi cu zi, minut cu minut, vei primi odihna pe care El ți-o oferă …

Sufletul lui Cristos, sfințește-mă

Trupul lui Cristos, mântuiește-mă.

Sângele lui Cristos, aprinde-mă de dragoste

Apa coastei lui Cristos, spală-mă

Patima lui Cristos, întărește-mă

O bune Isuse, ascultă-mă

În rănile tale, ascunde-mă

Nu lăsa să mă despart de tine

De vrăjmașul cel rău mă apără

În ceasul morții mele cheamă-mă

Și poruncește-mi să vin la tine

Ca să te laud cu sfinții tăi

În vecii vecilor,

Amin.

Imagine: ”Lupta lui Hercule cu leul din Nemeea”, Pieter Paul Rubens,

Muzeul Național de Artă, București

May be an illustration of text that says 'Celor care luptați împotriva propriilor gânduri și emoții, "Eu va voi da odibnă"'

See insights and ads

Exprimaţi-vă opinia