Miercuri, 19 iulie 2023
Mt 11, 25-27: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici”.
Rugăciunea lui Isus este o școală pentru noi, El ne arată pașii rugăciunii: a binecuvânta, a mulțumi și al cunoaște mai profund pe Dumnezeu. Cel care binecuvântează se eliberează de tendințele egoiste și deschide ușa generozității.
Dumnezeu ne invită să nu complicăm credința noastră și să trăim simplu. El nu critică înțelepciunea, ci mai mult atitudinea omului de judecător, de aroganță, de inimă împietrită, de mândrie. Isus ne învață cum să ne adresăm Tatălui.
Ce te învață Dumnezeu în fiecare zi?
Rugăciune
Doamne învață-mă să înțeleg viața și trăirile mele
învață-mă să iubesc ca Tine
învață-mă să fiu umil ca Tine
învață-mă să trăiesc cu inima total unită cu Tine.
