Joi, 29 iunie 2023
SFINȚII PETRU ȘI PAUL
Matei 16, 13-23: În acel timp, venind în părțile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: ” Cine spun oamenii că este Fiul Omului ? ” Ei i-au spus: ” Unii << Ioan Botezătorul >>, alții << Ilie >>, alții << Ieremia sau unul dintre profeți >>. El le-a spus: ” Dar voi cine spuneți că sunt ? ” Atunci Simon Petru a luat cuvântul și a zis: << Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu ! >> Isus, luând cuvântul, i-a spus: ” Fericit ești, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea și sângele ți-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Și eu își zic: tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri. ” Atunci le-a poruncit discipolilor să nu spună nimănui că el este Cristos. De atunci a început Isus să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie. Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe spunând: ” Să te ferească Dumnezeu, Doamne ! Asta nu ți se va întâmpla niciodată. ” Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: ” Mergi în urma mea, Satană ! Tu ești o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor ”.
În acest pasaj, îl descoperim pe Isus vorbind cu discipolii SĂI. Pentru a sublinia diferența paradigmei, a întrebat inițial ce părere au OAMENII, cei care l-au observat, care l-au ascultat, care l-au văzut. Pe baza simțurilor, oamenii și-au format o părere obiectivă. Face profeții, nu poate fi decât un profet. Face minuni, nu poate fi decât un mare profet, dintre cei mai mari. Dar Isus nu este satisfăcut. Și atunci își întreabă oamenii, pe cei care îi aparțineau, care se relaționau cu el zilnic într-o relație de atașament reciproc. În cadrul relației strânse pe care Petru o are cu Isus, apostolul face o declarație intimă, îi declară lui Isus ceea ce crede în profunzimea inimii sale, în profunzimea credinței sale relaționale cu Tatăl. Isus recunoaște credința, recunoaște autenticitatea confesiunii care provine dintr-o relație de credință: ” Fericit ești, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea și sângele ți-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri ”. Iar mai departe, rodul acestei credințe este tot relațional, referindu-se la formarea unei comunități:” tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea !”
Credința este întotdeauna un act relațional. În caz contrar, nu este decât crez, valoare spirituală. Credința înseamnă să intri în relație cu Cineva și în virtutea acelei relații, să fii inspirat pentru a cunoaște adevărurile ultime. Inspirația lui Petru este doar incipitul acelei inspirații a Bisericii din care s-a născut Biblia, din care s-a născut Magisteriul Bisericii și Teologia în tot ansamblul său. Așa cum a dorit Isus, s-a creat o comunitate de credință, o mulțime de oameni care se raportează la Dumnezeu, primind inspirația divină a adevărurilor de credință.
Astăzi, ce inspirație ai simțit în rugăciunea ta? Ce ți-a spus Tatăl despre tine, despre viața ta?
Tatăl nostru,
Care ești în ceruri,
Sfințească-se numele tău,
Vie împărăția ta,
Facă-se voia ta
Precum în cer, așa și pe pământ
Pâinea noastră, cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Și ne iartă nouă greșelile noastre
Precum și noi iertăm greșiților noștri
Și nu ne duce pe noi în ispită
Ci ne mântuiește de cel rău
Amin.
Imagine: ” Cei patru evangheliști ”, pictură în ulei pe lemn, atribuită lui Abraham Bloemaert, Muzeul Național de Artă al României, București
