Vineri, 16 iunie 2023
Matei 11, 28: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă!”
Sunt momente în viață când, efectiv, gândurile, situațiile, provocările, sănătatea precară, cuvintele grele auzite, ne pot lua din seninătate. Este foarte ușor să ne lăsăm prinși.
Și ce facem? De multe ori căutăm pe cineva care să ne asculte, ne „înecăm amarul” în diferite dependențe, dar dacă observăm, ajungem să ne „înecăm” pe noi înșine.
Există, însă, o cale, la care mai greu apelăm… Este însăși Isus Cristos, care cu iubirea Sa milostivă, ne cheamă la El și ne așteaptă cu brațele deschise. Cuvintele Sale, exemplul Său, iubirea Sa, ne pot umple inimile, ne pot reda speranța și bucuria de a trăi.
Să căutăm zilnic un loc liniștit în care să vorbim cu Isus și numai așa vom deveni la rândul nostru oameni ai Luminii, ai bucuriei, dar și Iubire pentru cei care nu o mai simt.
Tu de câte ori apelezi la Isus?
Rugăciunea lui Pedro Arrupe SJ la sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus
Isuse, Dumnezeul meu, Răscumpărătorul meu,
prietenul meu, prietenul meu apropiat,
inima mea, sufletul meu.
Iată-mă aici, pentru a-Ți spune din adâncul inimii mele și cu cea mai mare sinceritate și afecțiune
de care sunt capabil, că nimic în lume nu mă atrage,
în afară de Tine singur, Isuse al meu.
Eu nu vreau lucrurile acestei lumi.
Nu vreau să mă consolez cu făpturile Tale.
Vreau doar să mă lepăd de tot, chiar și de mine însumi, pentru a Te iubi doar pe Tine.
Căci Tu, Doamne, ești toată inima mea,
cu toate afecțiunile ei, cu toate iubirile ei, cu toate plăcerile ei….
O, Doamne! Nu obosesc să-ți repet:
Nu vreau nimic altceva decât iubirea Ta și încrederea Ta.
Îți promit, îți jur, Doamne:
să fiu mereu atent la inspirațiile Tale,
să trăiesc așa cum ai trăit Tu însuți.
Vorbește frecvent
în adâncul sufletului meu
și cere-mi mult,
pentru că îți jur prin inima Ta
să fac întotdeauna ceea ce Tu dorești,
indiferent cât de mic sau de costisitor ar fi.
Cum aș putea să-ți refuz ceva
dacă singura mângâiere a inimii mele
este în așteptarea unui cuvânt care să cadă de pe buzele Tale
ca să-ți pot îndeplini dorințele?
Doamne, privește-mi nenorocirea, greutățile, slăbiciunea…
Înlătură orgoliul meu înainte de a te priva de ceva
ce ai putea dori de la mine.
Doamne, prin Maica Ta! Doamne, pentru sufletele Tale!
Dă-mi acest har…
