Marți, 6 iunie 2023
Mc. 12, 13-17: „Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”.
Isus ne invită la bucurie, la discernământ, să distingem între sacru și profan și să fim conștienți de identitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu. Puterea este instrumentul cel mai vizibil al discernământului între Dumnezeu și om. Dumnezeu vrea să folosim puterea în favoarea și slujirea celuilalt, însă omul folosește deseori puterea pentru sine însuși, pentru a domina, a acumula sau a avea succes. Doar trăind adevărul lui Dumnezeu putem regăsi pacea sufletului.
Ce adevăruri nu ai ascultat din viața ta?
Rugăciune
Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu!
Nu mă alunga de la faţa ta
şi duhul tău sfânt nu-l lua de la mine!
Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale
şi întăreşte-mă cu duh binevoitor!
Doamne, deschide-mi buzele
şi gura mea va vesti lauda ta
—Psalm 51:10-14
