Meditatie biblica la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, in fiecare joi de la 19.30
28. FERICIȚI VOI … VAI VOUĂ! (Lc 6,20-26)
20 Ridicându-şi ochii spre discipolii săi, a spus: „Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. 21 Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi, căci vă veţi sătura. Fericiţi voi, care plângeţi acum, căci veţi râde. 22 Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî, când vă vor alunga, când vă vor insulta şi vor şterge numele vostru ca infam din cauza Fiului Omului. 23 Bucuraţi-vă în ziua aceea şi tresăltaţi de bucurie, căci iată, răsplata voastră va fi mare în cer; pentru că aşa au făcut şi părinţii lor profeţilor. 24 Dar, vai vouă, bogaţilor, pentru că vă primiţi mângâierea. 25 Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum, căci veţi suferi de foame. Vai vouă, celor care râdeţi acum, căci veţi boci şi veţi lăcrima. 26 Vai vouă, când toţi oamenii vă vor lăuda; pentru că aşa au făcut părinţii lor profeţilor falşi.
Mesajul în context
Este „vestea cea bună” pe care Isus a dat-o săracilor, cărora și pentru care anunță împlinirea promisiunii. Fericirile pentru cei săraci și plângerile pentru cei bogați nu urmează a fi citite în cheie moralistă, ca și cum ne-ar spune „ce trebuie să facă” omul. Mai degrabă ne spun ce face el și cum acționează Dumnezeu în istoria umană. La coborârea sa de pe munte, Moise ne-a descoperit ce anume trebuie să facă omul; acum însă, la coborârea sa pe câmpie, Isus ne descoperă ce anume face Dumnezeu însuși.
Ce anume face Dumnezeu în lume, care este intervenția lui? viața și lucrarea lui Isus ne fac cunoscut adevăratul chip al lui Dumnezeu pe care nimeni nu l-a văzut vreodată (cf. In 1,18). În misterul morții / înălțării vedem cum Dumnezeu ne dăruiește Împărăția. În misterul pătimirii sale, Isus, cel urât, dat la o parte, hulit, respins și defăimat, se solidarizează cu cei săraci și se identifică cu ei, el care încă dinainte era sărac (9,58) și flămând (4,2). Prin învierea sa realizează cea dintâi dintre fericiri, identificându-i cu persoana sa pe toți săracii, pe care-i satură la ospățul mesianic și-i întărește în strigătul de biruință.
Discursul lui Luca poate fi înțeles doar de către ucenici. Cuvântul este adresat unui „voi” eclezial, alcătuit din cei „mici” cărora le-a fost descoperit prin Spiritul Sfânt misterul cunoașterii și al iubirii reciproce Tată / Fiu (10,21 urm.). Din punct de vedere istoric, Isus se adresează acelor săraci ai vremii, de orice fel, cărora le-a purtat de grijă. Faptul că „poartă grija” oricărui tip de mizerie reprezintă semnul „său” mesianic (cf. 7,21-23). Îi va sătura cu pâinea sa pe acești flămânzi (9,10-17) și va șterge cu mângâierea sa lacrimile lor (7,11-17).
A se remarca timpul prezent folosit în prima fericire și în prima plângere. „Încă de pe acum” Împărăția este a celor săraci și „încă de pe acum” cei bogați se înlătură pe ei înșiși din ea printr-un surogat de mângâiere. Celelalte două fericiri / plângeri sunt la timpul viitor: sunt rând pe rând roadele / surogatele Împărăției ce se vor coace pe viitor. Aceasta înseamnă că prin Isus istoria prezentă este definitivă, dar nu una închisă. Această tensiune dintre prezent și viitor, dintre „acum” și „după”, constituie însuși spațiul istoriei, locul deciziei omului de a accepta libertatea lui Cristos. Ultima fericire / plângere face referire la o situație viitoare, dar care va fi actuală cât de curând, adică în timpul persecuției. Atunci va fi pentru ucenic vremea să fie prezent la împărtășirea ori nu a pătimirii Domnului.
Să nu uităm faptul că dihotomia săraci / bogați este ușor de citit din afară. Foarte greu este s-o citim din interiorul inimii omului: doar Cuvântul ce pătrunde înlăuntrul ei poate face deosebirea dintre fericire și plânsetul ei, îndepărtând din noi, în mod dureros, răul de bine. Este nedrept să facem din Fericiri doar un soi de lectură personală. Dar la fel de nechibzuit este să facem din ele și o lectură „clasificatoare”, ce vede doar răul în sine și-l demonizează pe „celălalt din mine” ca fiind vrăjmașul. În realitate, fiecare dintre noi se dă lupta dintre avere, putere și aparență și, pe de altă parte, chemarea Domnului la sărăcie, slujire și umilință.
Exercițiu
a. Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.
b. Mă reculeg, imaginându-mi o câmpie, ce se zărește de pe munte, și pe Isus care coboară pentru a predica, ridicându-și ochii către ucenici.
c. Cer Domnului ceea ce vreau: să cunosc înșelăciunile satanei și să mă feresc de ele, să cunosc și să iubesc adevărata viață pe care mi-o propune Isus.
d. Puncte asupra cărora să reflectez:
– să mă opresc asupra fiecărui cuvânt, văzându-l așa cum l-a trăit Isus.