foto: Vatican Media
21.05.2023, Vatican (Catholica) – De ce sărbătorim plecarea lui Isus în cer? Ce face acum Isus în cer? Aceste două întrebări le-a tratat Papa Francisc pe scurt și cu simplitate înaintea rugăciunii mariane de astăzi, recitată alături de credincioșii și pelerinii strânși în Piața San Pietro. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Astăzi, în Italia și în multe alte țări, se celebrează Înălțarea Domnului. Este o sărbătoare pe care o cunoaștem bine, dar care poate face să apară câteva întrebări, cel puțin două. Prima: De ce sărbătorim plecarea lui Isus de pe pământ? Ar părea că despărțirea este un moment trist, nu exact ceva de care să ne bucurăm! De ce sărbătorim o plecare? Prima întrebare. A doua întrebare: Ce face acum Isus în cer? Prima întrebare: De ce sărbătorim? A doua întrebare: Ce face Isus în cer?
De ce sărbătorim. Deoarece cu Înălțarea s-a petrecut un lucru nou și foarte frumos: Isus a dus umanitatea noastră, carnea noastră în cer – este prima dată! -, adică a dus-o în Dumnezeu. Acea umanitate, pe care a luat-o pe pământ, nu a rămas aici. Isus înviat nu era un duh, nu, avea trupul Său uman, carnea, oasele, totul, și acolo, în Dumnezeu, va fi pentru totdeauna. Putem spune că din ziua Înălțării însuși Dumnezeu s-a „schimbat”: de atunci nu mai este numai duh, ci, pentru cât de mult ne iubește, poartă în sine însăși carnea noastră, umanitatea noastră! Așadar, locul care ne este indicat, destinul nostru este acolo. Așa scria un vechi Părinte în credință: „Minunată veste! Cel care s-a făcut om pentru noi […], pentru a ne face frații săi, se prezintă ca om în fața Tatălui, pentru a duce cu sine pe toți cei care sunt uniți cu El” (Sfântul Grigore de Nissa, Discurs despre învierea lui Cristos, 1). Astăzi, sărbătorim „cucerirea cerului”: Isus care se întoarce la Tatăl, dar cu umanitatea noastră. Și astfel cerul este deja un pic al nostru. Isus a deschis ușa și trupul Său este acolo.
A doua întrebare: ce face Isus în cer? El este pentru noi în fața Tatălui, îi arată încontinuu umanitatea noastră, arată rănile. Mie îmi place să cred că Isus, în fața Tatălui, se roagă astfel, arătându-i rănile. „Iată ce am suferit pentru oameni: fă ceva!” Îi arată prețul răscumpărării, iar Tatăl se înduioșează. Acesta este un lucru pe care îmi place să îl cred. Așa se roagă Isus. El nu ne-a lăsat singuri. De fapt, înainte de a se înălța, ne-a spus, așa cum ne prezintă evanghelia de astăzi: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20). Este mereu cu noi, ne privește, este „mereu viu pentru a mijloci” (Evr 7,25) în favoarea noastră. Pentru a-i arăta Tatălui rănile, pentru noi. Într-un cuvânt, Isus mijlocește; este în „locul” cel mai bun, în fața Tatălui Său și al nostru, pentru a mijloci în folosul nostru.
Mijlocirea este fundamentală. Și pentru noi este de ajutor această credință: ne ajută să nu pierdem speranța, să nu ne descurajăm. În fața Tatălui există cineva care îi arată rănile și mijlocește. Regina cerului să ne ajute să mijlocim cu forța rugăciunii!