Joi, 18 mai 2023 – ÎNĂLȚAREA DOMNULUI –
Matei 28, 16-20: „În acel timp, cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Cum l-au văzut, s-au prosternat în fața lui, dar unii se îndoiau. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: << Mi-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergând, faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să țină toate câte v-am poruncit ! Și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii !>>
Să ne gândim la contextul în care a avut loc discursul lui Isus. Cel care rostește aceste cuvinte nu este doar Isus pe care discipolii îl cunoșteau drept prieten și maestru, ci mai mult decât atât, este Isus cel înviat. Deci Isus, după Înviere, se arată discipolilor săi, unsprezece la număr. Iuda deja îl vânduse și se vânduse pe sine, murind din propria decizie. Prin urmare, înainte de a se înălța la Tatăl, Isus își trimite discipolii în lume și alege să le vorbească despre PUTERE. Cum sună acest discurs în urechile celor unsprezece discipoli ? Poate se gândesc că Isus tocmai fusese vândut de unul dintre ei, tocmai fusese condamnat la moarte, torturat și ucis într-unul dintre cele mai rușinoase moduri posibile: răstignirea, alături de tâlhari, considerat unul dintre ei. Așadar, care putere ? Despre ce putere predică ? Învierea era puterea de care vorbea Isus, însă unii dintre ei se îndoiau, iar pentru a le risipi îndoiala, nu mai face o nouă demonstrație de putere, ci le oferă și discipolilor puterea Sa: aceea de a da viața prin Cuvânt.
Este Cuvântul pe care l-am primit o nouă viață pentru noi ? Este Cuvântul pe care îl dăruim o nouă viață pentru ceilalți ? Ce putere are Cuvântul în tine ? Înalță spre o nouă viață ?
” Eu vreau să fiu doar mesagerul tău și să nu am decât adevărul tău, harul tău de comunicat. Dar tocmai pentru aceasta aș vrea adesea să țin separate viața mea de ministerul meu. Dar cum este posibil să răspândesc adevărul tău fără a-l fi asimilat, fără a fi cuprins de tine, cum să anunț Evanghelia ta dacă nu mi-a coborât în adâncul inimii, cum să comunic altora viața ta fără a fi viu prin viața ta? ” – Karl Rahner
