Meditatie biblica la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, in fiecare joi de la 19.30
FIUL OMULUI ESTE STĂPÂNUL SÂMBETEI (Lc 6,1-5)
1 Într-o zi de sâmbătă, trecea printre lanuri de grâu, iar discipolii lui rupeau spice, le frecau în palmă şi le mâncau. 2 Însă unii dintre farisei au spus: „De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?” 3 Isus le-a răspuns: „Nu aţi citit ce a făcut David când era flămând, el şi cei care erau cu el, 4 când a intrat în casa lui Dumnezeu şi, luând pâinile ofrandei, pe care nu aveau voie să le mănânce decât numai preoţii, a mâncat şi a dat şi celor ce erau cu el?” 5 Şi le-a spus: „Fiul Omului este stăpânul sâmbetei.
Mesajul în context
Lumea, recreată ca urmare a celor șase lucrări ale lui Isus, își află acum împlinirea în sabat. Omul, renăscut prin botez, trăiește o viață diferită calitativ, ce se hrănește din faptul că „mănâncă și bea” la ospățul de nuntă acea mâncare și băutură care-l fac pe om nou. Pentru că omul este ceea ce mănâncă!
Așa cum 5,1-28 este o conștientizare a botezului, ce-l renaște pe om și-l pune din nou pe picioare în fața lui Dumnezeu, tot astfel 5,29–6,11 este o conștientizare a mâncării celei noi, ce i-a fost dată pentru faptul că trăiește o viață nouă. Luând masa cu Isus, mirele, cel botezat intră în ziua sabatului (cf. Evr 3,7–4,13) și acolo trăiește din plinătatea darului lui Dumnezeu.
Centrul fragmentului îl constituie versetul: „Fiul Omului este stăpânul sâmbetei”. Isus îl introduce pe om la ospățul mesianic, îi dă mâncarea de sabat (euharistia) și-l poartă dincolo de ziua a șaptea, în plinătatea slavei și vieții lui Dumnezeu însuși. Nu întâmplător tema dominantă din 5,29–6,11 este mâncarea, înțeleasă ca ospăț de nuntă în 5,29 urm., a mânca în zi de sabat în 6,1 urm. și a da / a primi o viață nouă în 6,6 urm. Fiul Omului, care iartă păcatele și este Stăpânul sâmbetei, este medic, mire, haină, vin și pâine pentru fiecare om în parte.
Scena aceasta ni-i înfățișează pe ucenicii lui Isus mâncând grâul cel nou în zi de sabat.
Fiul Omului, care iartă păcatele, îi spusese paraliticului să se ducă „la casa lui” (5,24): este casa păcătosului care-l primește pe Isus și ia parte împreună cu el la ospăț (5,27-32). Începe nunta (5,33-39), iar această casă, din „casa” păcătosului devine „casa lui Dumnezeu” (6,4), în care David, imagine a lui Cristos, „ia” „pâinile”, „mănâncă” din ele și „dă” și celor care erau „cu el” (aluzie clară la cina cea de taină). Adevărata casă a omului este iertarea, acolo unde acesta îl primește în viața lui pe Domnul: tot astfel și Domnul îl primește în sabatul său, trăiește cu el și i se dăruiește pe sine însuși. Fragmentul vorbește despre împlinirea nemaiauzită a sabatului. Sabatul la care nu poți ajunge este Dumnezeu însuși: în timp ce Legea ne stârnește pofta de a ajunge acolo, dar nu ne pune altceva la dispoziție decât postul, Isus, Stăpânul sâmbetei, dându-se pe sine, îi dă astfel omului putința de a trăi din el. Trăim de pe urma lui Dumnezeu, pâinea noastră ce ne ține în viață!
Ca o consecință a acestui fapt, ne alegem cu o libertate a Legii care nu înseamnă abolirea, ci, dimpotrivă, împlinirea ei. Dacă anterior Legea ne arăta calea către Dumnezeu, acum omul trăiește din însuși Dumnezeu și pentru Dumnezeu, iar pe chipul lui strălucește slava sabatului.
Întinde-ți mâna și deschide-o! Dumnezeu ți-o umple cu sine.
Exercițiu
a. Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.
b. Mă reculeg, imaginându-mi-l pe Isus cum pășește trecând prin lanul de grâu.
c. Cer Domnului ceea ce vreau: să cunosc darul Fiului Omului, ce-și dorește să-mi dea însăși viața lui dumnezeiască.
d. Puncte asupra cărora să reflectez:
– sabatul
– Isus trece prin lanurile de grâu
– ucenicii rup spicele și, frecându-le în mâini, le mănâncă
– ce a făcut David?
– Fiul Omului este stăpânul sâmbetei.