Meditația Zilei

Publicatla 12 May 2023

Vineri, 12 mai 2023

Ioan 15, 17: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul!”

Evanghelia după Sfântul Ioan, prin specificitatea ei, prezintă latura cea mai caracteristică a lui Isus Cristos, aceea de a manifesta iubirea Tatălui. Un alt lucru important este că suntem și noi invitați să experimentăm și să dăruim mai departe această iubire.

Cred că fiecare ne putem gândi cum putem trăi acest lucru acolo unde suntem. Poate că am uitat uneori să fim gentili, poate că am uitat uneori să zâmbim celui care avea nevoie doar de un zâmbet, poate că am uitat să privim în ochi. Nu-i așa că putem face multe lucruri în numele iubirii lui Isus?

Tu cum simți și cum exprimi iubirea pe care o primești de la Tatăl?

Rugăciune

Cel ce trăiește în iubire nu e rob al vieții și-amână cuvenita pocăință

căci îl iubește adânc pe-acela căruia-i e dator recunoștință,

pe-acela ce-a ales să moară ca drept urmare a iubirii,

și capul și-a plecat în moarte ca victimă a dăruirii,

care-a iubit iubirea însăși mai mult ca propria lui viață

și a răscumpărat iubirea însăși prin jertfa lui cea îndrăzneață.

El să ne-ngăduie ca-n lume, cu viața noastră chezășie

să fim și noi răscumpărare pentru a sa iubire vie.

Căci mai de preț e viața noastră când punem preț mărunt pe ea

și atunci când din iubire vie viața însăși vrem a ne-o da.

Să nu jelim dar moartea celui ce-n adevăr e-ndrăgostit,

căci pentru acela numai viața e pricină de-a fi jelit.

Și când acesta-și ia adio de la viață pe pământ

iubirea-i spune bucuriei cel mai dintâi al său cuvânt.

Sf. Robert Southwell SJ

May be an image of 1 person and text that says '" ACEASTA VĂ PORUNCESC: SĂ VĂ IUBIȚI UNUL PE ALTUL! IN 15, 17'

Exprimaţi-vă opinia