Paris Orlando, Wiki, CC BY-SA 4.0
07.05.2023, Vatican (Catholica) – „Isus este calea de urmat pentru a trăi în adevăr și a avea viața din belșug. El este calea și prin urmare credința în El nu este un «pachet de idei» de crezut, ci un drum de parcurs, o călătorie de făcut, un drum împreună cu El.” Aceste afirmații au fost făcute de Papa Francisc la întâlnirea cu credincioșii pentru rugăciunea mariană tradițională acestei perioade liturgice. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia de astăzi (In 14,1-12) este luată din ultimul discurs al lui Isus înainte de moartea sa. Inima discipolilor este tulburată, dar Domnul le adresează cuvinte asiguratoare, invitându-i să nu le fie frică, nu vă fie frică: de fapt, El nu îi abandonează, ci merge să pregătească un loc pentru ei și să îi conducă spre acea destinație. Astfel Domnul ne indică astăzi nouă tuturor locul minunat unde să mergem și, în același timp, ne spune cum să mergem acolo, ne arată calea de parcurs. Ne spune unde să mergem și cum să mergem acolo.
Înainte de toate, unde să mergem. Isus vede tulburarea discipolilor, vede frica lor că sunt abandonați, exact cum ni se întâmplă nouă atunci când suntem constrânși să ne despărțim de cineva pe care îl iubim. Și atunci spune: „Merg să vă pregătesc un loc […], ca să fiți și voi acolo unde sunt eu” (v. 2-3). Isus folosește imaginea familială a casei, loc al relațiilor și al intimității. În casa Tatălui – le spune prietenilor Săi și fiecăruia dintre noi – există spațiu pentru tine, tu ești binevenit, vei fi primit pentru totdeauna de căldura unei îmbrățișări, iar Eu sunt în cer ca să îți pregătesc un loc! Ne pregătește acea îmbrățișare cu Tatăl, locul pentru toată veșnicia.
Fraților și surorilor, acest Cuvânt este izvor de mângâiere, este izvor de speranță pentru noi. Isus nu s-a despărțit de noi ci ne-a deschis calea, anticipând destinația noastră finală: întâlnirea cu Dumnezeu Tatăl, în inima căruia există un loc pentru fiecare dintre noi. Așadar, atunci când experimentăm truda, rătăcirea și chiar eșecul, să ne amintim încotro este îndreptată viața noastră. Nu trebuie să pierdem din vedere destinația, chiar dacă astăzi riscăm să uităm de asta, să uităm întrebările finale, cele importante: unde mergem? Încotro ne îndreptăm? Pentru ce merită să trăim? Fără aceste întrebări, strivim viața numai pe prezent, credem că trebuie să ne bucurăm de ea cât mai mult posibil și ajungem să trăim acum, fără un scop, fără o țintă. În schimb, patria noastră este în cer (cf. Fil 3,20), să nu uităm măreția și frumusețea destinației!
O dată descoperită destinația, și noi, ca apostolul Toma în Evanghelia de astăzi, ne întrebăm: cum să ajungem acolo, care este calea? Uneori, mai ales atunci când sunt mari probleme de înfruntat și există senzația că răul este mai puternic și ne vine să ne întrebăm: ce trebuie să fac, care cale trebuie să o urmez? Să ascultăm răspunsul lui Isus: „Eu sunt calea, adevărul și viața” (In 14,6). „Eu sunt calea”. Însuși Isus este calea de urmat pentru a trăi în adevăr și a avea viața din belșug. El este calea și prin urmare credința în El nu este un „pachet de idei” de crezut, ci un drum de parcurs, o călătorie de făcut, un drum împreună cu El. Înseamnă a-l urma pe Isus, pentru că El este calea care conduce la fericirea care nu are apus. A-l urma pe Isus și a-l imita, în special cu gesturi de apropiere și milostivire față de alții. Iată busola pentru a ajunge la cer: a-l iubi pe Isus, calea, devenind semne ale iubirii Sale pe pământ.
Fraților și surorilor, să trăim prezentul, să luăm în mână prezentul dar să nu ne lăsăm dărâmați: să privim în sus, să privim la cer, să ne amintim de destinație, să ne gândim că suntem chemați la veșnicie, la întâlnirea cu Dumnezeu. Și, de la cer la inimă, să reînnoim astăzi alegerea lui Isus, alegerea de a-l iubi și de a merge în urma Lui. Fecioara Maria, care urmându-l pe Isus a ajuns deja la destinație, să susțină speranța noastră.