Meditatie biblica la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, în fiecare joi de la 19.30
23. NU AM VENIT SĂ-I CHEM PE CEI DREPȚI, CI PE CEI PĂCĂTOȘI LA CONVERTIRE (Lc 5,27-32)
27 După acestea, a ieşit şi a văzut un vameşe, cu numele de Levi, care stătea la postul lui de vamă, şi i-a spus: „Urmează-mă!” 28 Părăsind toate, s-a ridicat şi l-a urmat. 29 Iar Levi a făcut pentru el un mare ospăţ în casa lui. Se afla acolo o mare mulţime de vameşi şi alţii care şedeau cu ei la masă. 30 Fariseii şi cărturarii lor murmurau împotriva discipolilor lui, zicând: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?” 31 Dar Isus, răspunzându-le, a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii; 32 nu am venit să-i chem la convertire pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”.
1. Mesajul în context
Istorisirea ne transmite două fapte: Isus îl cheamă pe Levi (vv. 27-28) și ia masa cu păcătoșii (vv. 29-30; cf. 7,34; 15,1; 19,7). Motivul acestei alegeri este lămurit cu ajutorul unei expresii prin care Isus își face cunoscută misiunea ca fiind chemarea celor păcătoși la ospățul Tatălui (vv. 31-32). Păcătosul nu doar că este iertat (cf. pasajul precendent), ci și chemat. Levi este oglinda fiecărui ucenic ce se va recunoaște în figura lui Petru și a lui Iuda, cei aleși și iubiți nu datorită meritelor, ci a harului.
Levi „ședea”, la fel ca fariseii cei drepți (v. 17) și „se ridică” asemenea paraliticului la auzul glasului Domnului. Chemarea adresată lui este aceeași lucrare puternică a lui Isus pe care o vedem înfăptuită în evanghelia lucană. Ea face aluzie la noua creație, ajunsă în ziua a șasea, când a fost creat omul cel nou, vindecat, ce va pătrunde apoi în ziua a șaptea – ziua ospățului și a sărbătorii vieții cu Dumnezeu. După episodul exorcismului (4,31 urm.) și minunea slujirii (4,38 urm.), urmează îndemnul adresat lui Petru de a înainta „în largul” mării (5,1 urm.): suntem trimiși cu gândul la vocația creștină, ce a avut loc deja, și în legătură cu care se întrevăd semne de punere la îndoială, de socotire a inutilității și a nevredniciei sale; ea își regăsește puterea dintru începuturi în ascultarea arătată cuvântului Domnului Isus. Istorisirea continuă apoi cu episodul vindecării leprosului (v. 12 urm.): suntem trimiși cu gândul la purificarea baptismală, atunci când, dând ascultare chemării lui Isus și fiind atinși de el, care ne face asemenea lui, devenim creaturi noi, purificate și pline de viață, după ce mai înainte fuseserăm creaturi pline de lepră și de moarte. Această noutate „paradoxală” a vieții echivalează cu o iertare a păcatelor, cu o împăcare, cu un sfârșit al paraliziei și o redare a capacității de a umbla pe picioarele noastre către casă (v. 17 urm.). Acum ni se explică pe larg în ce anume constă această chemare: în faptul de a ne recunoaște păcătoși, leproși și paralitici. Așa cum pescarul Petru este chemat de către Isus la el, chiar în timp ce se recunoaște păcătos și nevrednic (v. 8), tot astfel fiecare păcătos este chemat de către Isus la el, ba chiar fiecare om drept, cu condiția să nu se considere pe sine ca atare (v. 31 urm).
Acest ospăț este o aluzie clară la sfânta euharistie. Odată curățați și împăcați prin botez, ajungem în casa în care stăm la aceeași masă cu Domnul: îl găzduim pe cel ce ne-a primit, mâncăm laolaltă mâncarea și trăim unul din celălalt ca unul pentru celălalt. Dar împreună cu fostul păcătos Levi stau la masă și alți păcătoși! Faptul acesta ne oferă prilejul de a răspunde unei întrebări a Bisericii lui Luca și a celei dintotdeauna: cum să ne comportăm cu păcătoșii? Să-i dăm afară ori să-i primim la masă pe cei pe care noi îi socotim a nu fi perfecți? Amintindu-și de atitudinea lui Isus față de cei păcătoși, Biserica ia la cunoștință faptul că nu este o adunare de oameni puri care-i dă afară pe cei impuri. Ea este, în schimb, o fraternitate de oameni purificați și dezlegați de păcat, deschisă celor păcătoși. Isus ne-a purificat și ne-a dezlegat păcatele pe când eram încă impuri și păcătoși (cf. Rom 5,6 urm.) și s-a invitat la ospăț împreună cu noi (cf. 19,5). Tot astfel Biserica, după exemplul său, caută să nu devină o sectă de puritani, de separați (în ebraică pĕrûšîm = farisei), și descoperă care anume trebuie să fie atitudinea ei față de cei păcătoși: în loc de obiect al excluderii devin scop al misiunii, pentru ca toți să se convertească și să fie mântuiți.
Exercițiu
a. Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.
b. Mă reculeg, imaginându-mi-l pe Levi cum stă la postul lui de vamă și apoi acasă la el.
c. Cer ceea ce vreau: să mă recunosc păcătos, iubit și chemat să mă convertesc la harul pe care trebuie atât să-l primesc, cât și să-l dau.
d. Puncte asupra cărora să reflectez:
– a privit un vameș
– urmează-mă
– părăsind toate, îl urmează
– Isus ia masa împreună cu vameșii și cu păcătoșii
– nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși