Joi, 27 aprilie 2023
Ioan 6, 44-51: „În acel timp, Isus le spunea mulțimilor: << Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis și eu îl voi învia în ziua de pe urmă.>> Este scris în profeți: << Și toți vor fi învățați de Dumnezeu >>. Oricine a auzit și a învățat de la Tatăl vine la mine. Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viața veșnică. Eu sunt pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mana în pustiu și au murit. Aceasta este pâinea care se coboară din cer ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborat din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viața lumii.”
Pasajul biblic cuprinde două teme centrale: filiația divină a lui Isus și Euharistia. Practic, prima temă o introduce pe a doua. Fără ca Isus să le explice mulțimilor că El este Fiul lui Dumnezeu, nu ar fi înțeles cum poate să Se ofere ca pâine spre a fi mâncat. Prin urmare, El a prevăzut că oamenii se vor scandaliza și le-a ajutat rațiunea pentru a putea conține acest adevăr. Nu se știe cât au înțeles mulțimile din explicațiile Lui. Poate că unii au gândit ”Ce om nebun!”, alții ” Un profet!”, sau alții poate au rămas pe gânduri, fără a înțelege pe deplin, dar dorindu-și să înțeleagă, datorită admirației și iubirii pe care le-o inspira Isus.
Astăzi, ce gânduri îmi inspiră credința în Isus ? Poate că uneori, îmi vine să spun: ”Credința o trăiesc atunci când merg la biserică, dar viața este altceva ! ” Cât din credința mea devine viață? Cât din credința mea se integrează în rațiunea mea, în emoțiile mele, în evenimentele vieții mele, în relațiile mele?
”Cred, Doamne ! Ajută necredinței mele !” ( Marcu 9, 24 )
