Meditatie biblica la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, in fiecare joi de la 19.30
22. OMULE, PĂCATELE ÎȚI SUNT IERTATE! (Lc 5,17-26)
17 Într-una din zile, pe când învăţa, şedeau şi unii farisei şi învăţaţi ai Legii care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim; iar puterea Domnului era cu el ca să vindece. 18 Şi iată, câţiva bărbaţi purtau pe un pat un om care era paralizat şi încercau să-l aducă la el şi să-l pună înaintea lui. 19 Şi, negăsind pe unde să-l ducă până la el din cauza mulţimii, urcându-se pe acoperiş, l-au lăsat printre olaned cu patul până în mijloc, în faţa lui Isus. 20 Văzând credinţa lor, a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!” 21 Cărturarii şi fariseii au început să se întrebe: „Cine este acesta care rosteşte blasfemii? Cine poate să ierte păcatele în afară de singur Dumnezeu?” 22 Dar Isus, cunoscând gândurile lor, răspunzând, le-a zis: „La ce vă gândiţi în inimile voastre? 23 Ce este mai uşor: a spune «Păcatele îţi sunt iertate!» sau a spune «Ridică-te şi umblă!»? 24 Însă ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – i-a spus omului paralizat – îţi zic ridică-te, ia-ţi patul şi du-te acasă”. 25 Şi îndată s-a ridicat înaintea lor, a luat patul pe care zăcuse şi s-a dus acasă, preamărindu-l pe Dumnezeu. 26 Uluirea i-a cuprins pe toţi şi-l preamăreau pe Dumnezeu şi spuneau plini de teamă: „Astăzi am văzut lucruri minunate”.
1. Mesajul în context
Pasajul, care începe cu „într-una din zile” și se încheie cu „astăzi”, ne prezintă într-un alt mod experiența împăcării adusă de Isus într-una din zilele sale, pe care comunitatea creștină o retrăiește astăzi prin trăirea iertării păcatelor, preamărindu-l pe Dumnezeu.
Omul, înfășurat, încătușat și imobilizat de toate relele, eșecurile și vinovățiile lui, este, în sfârșit, eliberat. Aici Isus ne face cunoscut rostul minunii și al fiecărei lucrări a lui săvârșite în favoarea noastră: vrea să ne facă să înțelegem că în persoana lui este prezentă pe pământ însăși puterea lui Dumnezeu, singura putere a Dumnezeului îndurării, și anume aceea de a ne ierta și de a face din noi oameni noi. Iertarea este o minune mai mare decât reînvierea: cel adus la viață din nou tot va muri odată și odată; cel iertat însă a experimentat o iubire mai mare decât orice rău, mai mare chiar și decât moartea.
Pasajul se încheie cu uluirea (în greacă „extazul”) omului nou, care trăiește și este conștient în mod continuu de marele dar primit prin botez: darul iertării, adică al eliberării (iertare = lat. libertare, n.tr.), ce învinge paralizia păcatului. Datorită acestui fapt „gloria” lui Dumnezeu (gloria = gr. dóxa) ajunge să fie motiv de minunare (= gr. parádoxa), adică o vedem trecând pe lângă noi (= gr. pará), devenind paradoxală. Această iertare este extinsă asupra tuturor și ne aduce aminte de ceea ce Isus, la sfârșitul evangheliei, îi va cere Tatălui și va obține de la el, și anume să-i ierte pe cei ce-l răstignesc, pentru că nu știu ce fac (cf. 23,34). Paralizia lui pe patul crucii va fi iubirea ce ne eliberează de paralizia păcatului înlăuntrul căruia ne închide legea.
După rostirea strigătului de ajutor, omul păcătos, plin de moarte și de lepră (v. 12) ajunge să fie plin de viață și de Spirit Sfânt; din paralitic și neputincios cum era, poate acum să se ridice și să meargă la casa lui.
În sine, legea ar fi echivalentul căii Domnului (cf. Ps 119(118)). Dar această cale devine un fel de imobilizare la pat pentru cel ce nu poate umbla. Dacă păcatul este un fel de paralizie, legea este un fel de pat – este locul unde e așezat păcatul și înțeles ca atare. Nu putem face abstracție de acest rol al ei, dacă vrem să deosebim binele de rău și să ne dorim a fi eliberați din mrejele acestuia din urmă. Întreaga acțiune a pasajului se desfășoară în interiorul „casei”, acolo unde-l vedem pe Isus stând, învățând și vindecând: casa este aici simbolul Bisericii, în centrul căreia stă Domnul. Credința ne face intrarea în această casă a iertării, a vindecării, a căii și a laudei (cf. 24,47 urm.). Locul sinagogii, ca spațiu prin excelență al legii, a fost luat de această casă, ce-l face pe fiecare om să pășească pe calea către casa „lui” – adică în acel loc unde este acasă și – față de care este întotdeauna un simplu fugar și pribeag (cf. 15,13.28; Gen 3,8 urm.).
Exercițiu
a. Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.
b. Mă reculeg, imaginându-mi casa din Cafarnaum unde Isus învață
c. Cer Domnului ceea ce vreau: să primesc acum iertarea lui Isus.
d. Puncte asupra cărora să reflectez:
– Isus care învață și vindecă
– paraliticul
– bărbații care-l poartă pe pat se urcă pe acoperiș și-l lasă prin spărtură
– păcatele îți sunt iertate
– acesta rostește blasfemii
– puterea Fiului Omului pe pământ
– s-a dus la casa lui