Sâmbătă, 22 aprilie 2023
Ioan 6, 19-21
„Când au ajuns la douăzeci şi cinci – treizeci de stadii, l-au văzut pe Isus umblând pe mare şi fiind aproape de barcă. I-a cuprins frica, dar el le-a zis: “Eu sunt. Nu vă temeţi!” Atunci au voit să-l ia în barcă şi îndată barca a ajuns la ţărmul spre care se îndreptau.”
„…au voit să-L ia în barcă și îndată barca a ajuns la țărmul spre care se îndreptau.” A-L lua pe Isus în barca noastră înseamnă a ajunge la destinație în siguranță. A-L îmbrățișa, a-L primi în viața noastră, a-L lăsa să preia cârma, știind că suntem în mâini sigure și iubitoare. Isus le spune apostolilor, ne spune nouă să nu ne temem, pentru că El e cu noi întotdeauna.
Dacă Îl avem pe Isus în casa noastră, în familia noastră, în grupul de prieteni, la locul de muncă și în toate aspectele vieții noastre, putem fi siguri că nu ne vom scufunda și vom ajunge îndată la țărmul spre care ne îndreptăm.
Rugăciune: „Dumnezeul meu, nu știu ce trebuie să mi se întâmple astăzi. Dar sunt sigur că nimic nu mi se poate întâmpla pe care Tu să nu-l fi prevăzut, stabilit și menit dintotdeauna. Aceasta mi-e de ajuns. Ador planurile tale veșnice și de nepătruns, cărora mă supun din toată inima. Le doresc, le accept pe toate și unesc jertfa mea cu cea a lui Cristos, divinul meu Mântuitor. Cer în numele Său și prin meritele Sale nesfârșite, răbdare în încercări și supunere întreagă și desăvârșită în tot ceea ce va fi să vină din dorința și plăcerea Ta. Amin.” (Sf. Iosif Pignatelli SJ)
