Meditatie biblica la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, in fiecare joi de la 19.30
PĂRĂSIND TOATE, L-AU URMAT (Lc 5,1-11)
1 Pe când mulţimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret, 2 a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau năvoadele. 3 Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă. 4 Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: „înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!” 5 Răspunzând, Simon i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”. 6 Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti încât li se rupeau năvoadele. 7 Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde. 8 Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus spunând: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”. 9 Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, 10 la fel şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoţitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”. 11 După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe el.
Mesajul în context
Marcu, punând episodul chemării primilor ucenici chiar la începutul evangheliei lui (1,16-20), vrea să arate prin aceasta că ea este principiul vieții creștine. Luca, prin faptul că precede acest episod cu discursul inaugural, concentrarea privirii asupra puterii cuvântului său și relatarea efectelor lui mântuitoare, nu doar că motivează răspunsul, ci lasă și să i se întrevadă aspectele ecleziale. Ucenicii sunt deja în barca de unde Isus vorbește mulțimilor; înaintează în larg după o noapte de chin în urma căreia nu au prins nimic și, prin ascultarea ce o dau cuvântului său, ajung să cunoască belșug de roade. Comunitatea creștină este chemată să se confrunte cu Isus și să dea ascultare cuvântului său pentru a obține roadele binecuvântării promise. I se reamintește astfel lui Teofil, cititorul creștin, cum ia sfârșit noaptea de chin inutil a ucenicului, ce-l are totuși cu sine în barcă pe Isus și-i aude cuvântul, când dă ascultare cuvântului său. Abia atunci va fi în stare, asemenea Mariei, să zămislească (vv. 7.9; cf. 1,38). Însăși sterilitatea lui, recunoașterea propriului păcat și îndepărtarea de Domnul sunt locul, nu atât al falimentului său personal, cât al chemării adresate lui.
Într-un fel este o reflecție teologică asupra chemării ce deja a avut loc, cu scopul de a-i aprofunda mesajul. Putem remarca încă din aceste pasaje tot soiul de roluri și o anumită rânduială din interiorul Bisericii: astfel, dintre două bărci, el o alege pe una, cea a lui Simon, pe care acesta o mână în larg, primește ordine de la Isus, îi îndeamnă pe tovarășii săi pescari să strângă năvoadele și i se dă, în cel din urmă, însărcinarea de a duce mai departe vestea cea bună, căreia, însă, îi vor fi asociați și ceilalți. Isus nu mai este singur. Alături de el sunt bărbați „chemați” să-i ducă mai departe misiunea. Isus vede aici deja prefigurată și dorită de către el, în timpul vieții sale pe pământ, ceea ce mai apoi va fi Biserica post-pascală, fără soluție de continuitate.
Scopul este de a-l face pe cititor să dea ascultare cuvântului îndurării ce tocmai l-a auzit, cuvânt care aduce roadele mântuirii pentru toți. Pasajul acest ne amintește, în multe privințe, de episodul buneivestiri. Chemarea adresată Mariei este aceeași chemare adresată ucenicului. Fecioriei sale îi corespunde sterilitatea noastră, păcatul nostru recunoscut; prin ascultarea ce o arătăm Cuvântului, și noi, la rându-ne, zămislim la fel ca ea, de o așa manieră încât trupul Fiului să-și atingă măsura deplină, îmbrățișându-i pe toți frații pierduți. La început, Isus este învățătorul al cărui cuvânt trebuie ascultat (v. 5), dar în timpul acestei ascultări devine Domnul (v. 8), Sfântul care-l cheamă pe cel păcătos la masa harului și-l îndeamnă să-i cheme și pe alții să fie părtași ai aceleiași mântuiri.
Exercițiu
a. Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.
b. Mă reculeg, imaginându-mă pe lac și în barca lui Petru.
c. Cer Domnului ceea ce vreau: să dau ascultare cuvântului său, să-i aud chemarea de a fi mântuit și să vestesc celorlalți această mântuire.
d. Puncte asupra cărora să reflectez:
– Isus se suie în barca lui Petru
– la cuvântul tău voi arunca năvoadele
– îndepărtează-te de la mine, păcătosul
– vei fi pescar de oameni
– părăsind toate, l-au urmat pe el.