Meditația Zilei

Publicatla 1 April 2023

Sâmbătă, 1 aprilie 2023

Ioan 11, 49-52

Unul dintre ei, Caiafa, care era marele preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic, nici nu înţelegeţi că este mai bine pentru voi ca să moară un singur om pentru popor şi să nu piară întregul neam”. Însă nu a spus aceasta de la sine, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus avea să moară pentru popor. Şi nu numai pentru popor, ci şi pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiţi ai lui Dumnezeu.

„… este mai bine pentru voi ca să moară un singur om pentru popor și să nu piară întregul neam”- Fără jertfa lui Isus, fără iubirea Sa infinită pentru noi, noi nu am fi fost aici. A luat toate păcatele noastre, toată mizeria noastră asupra Lui, pentru ca noi să fim mântuiți, pentru ca să avem viață veșnică. La rândul Lui, Tatăl Și-a dat unicul Său Fiu. Ce mare și atotcuprinzătoare este iubirea Lor pentru noi toți, noi cei păcătoși!

Isus S-a jertfit pentru a aduce unitate, pentru a aduna fiicele și fiii risipiți, oile pierdute, pentru ca noi să Îl cunoaștem și să credem în El, iar astfel să avem viață veșnică.

Rugăciune: „Isuse, fie ca tot ceea ce ești să se reverse în mine. Fie ca Trupul și Sângele Tău să fie hrana și băutura mea. Fie ca patimile și moartea Ta să fie puterea și viața mea. Isuse, cu Tine alături mi-a fost dăruit totul. Fie ca adăpostul pe care-l caut să fie umbra crucii Tale. Nu mă lăsa să fug de dragostea pe care Tu mi-o oferi, ci păzește-mă de forțele răului. Pe fiecare din rătăcirile mele revarsă lumina și iubirea Ta. Nu înceta să mă chemi la Tine până în ziua când împreună cu sfinții Tăi Te voi lăuda în veci. Amin.” (David L. Fleming SJ)

May be an image of cloud

Exprimaţi-vă opinia