Meditatii biblice la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, in fiecare joi de la 19.30
TREBUIE SĂ VESTESC
(Lc 4,40-44)
40 La apusul soarelui, toţi cei care aveau bolnavi de diferite boli îi aduceau la el, iar el, punându-şi mâinile peste fiecare dintre ei, îi vindeca: 41 din mulţi ieşeau diavoli care strigau şi spuneau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar el, mustrându-i, nu le permitea să vorbească pentru că ştiau că el este Cristos. 42 După ce s-a făcut ziuă, a ieşit şi a mers într-un loc pustiu, însă mulţimile îl căutau şi, ajungând până la el, voiau să-l oprească să plece de la ei. 43 Dar el le-a spus: „Trebuie să vestesc împărăţia lui Dumnezeu şi celorlalte cetăţi pentru că de aceea am fost trimis”. 44 Şi predica prin sinagogile din Iudeea.
Mesajul în context
Se întregesc acum detaliile primei schițe a chipului lui Isus: oamenii îl văd ca fiind mântuitorul, diavolii strigă cu glas tare despre el că este Fiul lui Dumnezeu și-l cunosc ca fiind Cristosul. Isus, la rândul său, se proclamă ca fiind evanghelizatorul împărăției lui Dumnezeu, mânat de o misterioasă necesitate: „Trebuie să anunț vestea cea bună”.
Avem de-a face cu un rezumat, o sinteză teologică a „zilei” lui Isus. În ziua aceasta programatică îi vedem acțiunea, care spre seară își va atinge împlinirea și în noapte va ajunge la izvorul ei, spre a se răspândi altundeva într-o nouă dimineață. Seara crucii nu reprezintă eșecul, ci plinătatea glorioasă a întregii opere de mântuire înfăptuită prin acțiuni și minuni; noaptea morții nu reprezintă suprimarea, ci comuniunea cu Tatăl, izvor al vieții, ce se răspândește biruitoare înspre ziua cea nouă.
Această prezentare a lui Isus, chiar înainte de episodul chemării ucenicilor, face și mai plauzibil răspunsul lor.
Ciudat este faptul că acțiunea lui Isus se derulează tocmai la căderea nopții. De fapt, dacă în timpul zilei înfăptuise câte ceva, la lăsatul serii înfăptuiește o mulțime de minuni „pentru fiecare dintre oamenii” ce alergau la el și pe care „îi vindeca” (v. 40).
Asta înseamnă că Isus își duce la înfăptuirea lucrarea chiar la sfârșitul zilei sale: numai crucea lui ne mântuiește pe toți și pe fiecare în parte. Ne mântuiește în noaptea noastră prin intermediul nopții sale, ne vizitează în răul nostru prin intermediul crucii sale.
Dacă perspectiva zilei omului este seara, întunericul și moartea, perspectiva lui Dumnezeu prin Cristos este biruința asupra nopții și a morții.
Noaptea este locul adevărului omului, acolo unde acesta își recunoaște nimicul. Dar este și locul adevărului Domnului, cel care creează toate lucrurile din nimic. Și așa cum atunci a reprezentat locul creației, tot așa acum reprezintă locul mântuirii prin credință. Dumnezeu își înfăptuiește lucrarea tocmai atunci când omul, neputincios, renunță să o înfăptuiască pe a lui, rostind: „Ajunge, acum, Doamne!” (1Rg 18,4). Căci „la Dumnezeu nimic nu este imposibil” (1,37).
Exercițiu
a. Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.
b. Mă reculeg, imaginându-mă seara la Cafarnaum și-n dimineața următoare în împrejurimile cele mai retrase.
c. Cer Domnului ceea ce vreau: să înțeleg semnificația morții și a nopții, a crucii și a morții, ca loc al marii acțiuni a lui Dumnezeu.
d. Puncte asupra cărora să reflectez:
– la apusul soarelui, Isus îi vindecă pe „toți” bolnavii
– înfrângerea diavolilor și credința lor
– retragerea înt-un loc pustiu
– trebuie să vestesc.