Sâmbătă, 18 martie 2023
Luca 18, 14 Parabola vameșului și a fariseului
„Vă spun că a coborât la casa lui îndreptățit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalță pe sine va fi umilit, iar cel care se umilește va fi înălțat.”
Să recunoaștem, precum vameșul că suntem păcătoși, cu multe neajunsuri, dar prin puterea și iubirea lui Isus toate sunt posibile. El lucrează în noi și ne transformă; transformă neajunsurile și slăbiciunile noastre în virtuți. A fi umil înseamnă a fi mic, precum un copil, căci „a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu”, modest, a face totul din iubirea și prin iubirea lui Isus, a sluji fără a căuta propriile foloase, a te lepăda de sine pentru a-L lăsa pe Isus să trăiască și să lucreze în tine, a fi una cu Tatăl. Când Isus era răstignit pe cruce, în toată vulnerabilitatea și suferința, atunci era cel mai puternic, biruitor. Prin umilința supremă și jertfa supremă s-a înălțat!
• Care sunt viciile, neajunsurile, slăbiciunile care mă îndepărtează de Isus și mă împiedică să fac voia Tatălui? Să i le oferim astăzi lui Isus și să ne cerem iertare rugându-ne ca și vameșul: „Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!”
Rugăciune: „Prin patima și moartea Ta preasfântă, implor de la Tine, Doamne, darul unei vieți sfinte și o moarte totală față de toate viciile mele, pasiunile și iubirea de sine, precum și vederea credinței Tale sfinte, a speranței și a dragostei.” (Sf. Alfons Rodriguez SJ)
