Joi, 16 martie 2023
Luca 11, 14-23: „În acel timp, Isus a scos un diavol și acesta era mut; îndată ce a ieșit diavolul, mutul a început să vorbească, iar mulțimile se mirau. Însă unii, dintre ei, spuneau: << Cu Beelzebul, căpetenia diavolilor, îi scoate pe diavoli. >> Alții, ispitindu-l, cereau de la el un semn din ceruri. Dar el, cunoscând gândurile lor, le-a spus: << Orice împărăție dezbinată în ea însăși se ruinează și se prăbușește casă peste casă. Deci, dacă Satana este dezbinat în el însuși, cum va dura împărăția lui ? Voi ziceți că eu îi scot pe diavoli cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot ? Pentru aceasta ei vor fi judecătorii voștri. Însă dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi. Când un om puternic, bine înarmat, își păzește casa, ceea ce are el este în siguranță; dar dacă vine unul mai puternic decât el și îl învinge, îi ia armele în care se încredea și împarte hrana. Cine nu este cu mine este împotriva mea și cine nu adună cu mine risipește. >>”
Logica mulțimilor este logică de doi bani. Iar Isus le răspunde cu inteligență. Dar nu se mulțumește să le răspundă cu inteligență. El nu dorește să arate cine este mai deștept, ci vrea ca mulțimile să înțeleagă cu inima că Dumnezeu l-a trimis pentru fiecare dintre ei. Face referire la „degetul lui Dumnezeu”, ca mijloc de realizare a miracolelor. De fapt, îl introduce în dialog pe Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt puterea divină se înfăptuiește, trecând prin viața umană a Fiului, căci chiar și când o singură ipostază este vizibilă, toate cele trei acționează ca Dumnezeu unic și Dumnezeu – Treime în același timp. Aceasta este puterea lui Isus și prin asociere, puterea tuturor celor care cred în El. Cine crede, este în siguranță, căci se face părtaș la puterea divină.
Să reflectăm astăzi la credința noastră, la fragilitatea sa! Suntem suficient de aproape de Dumnezeu, astfel încât să ne simțim puternici, în siguranță sau avem nevoie ca Duhul Sfânt să ne întărească credința prin harul Său ?
Dumnezeul meu,
Cât de absurdă este viața mea
Fără credință!
O torță fumegândă
Este inteligența mea;
Un vas care adună cenușă
Este inima mea;
O friguroasă și scurtă
Zi de iarnă este existența mea.
Dăruiește-mi credința!
O credință care să dea sens existenței mele,
Determinare drumului meu în viață,
Sens sacrificiului meu,
certitudine dubiilor mele,
Speranță deziluziilor mele,
Curaj temerilor mele,
Vigoare oboselii mele,
Căi rătăcirilor mele,
Lumină nopților spiritului meu,
Odihnă și pace grijilor mele.
(Serafino Falvo)
