Paris Orlando, Wiki, CC BY-SA 4.0
05.03.2023, Vatican (Catholica) – La Schimbarea la față, a spus astăzi Papa Francisc, discipolii au văzut cu ochii lor „frumusețea și strălucirea Iubirii divine întrupate în Cristos. Au avut o anticipare a paradisului! Ce surpriză pentru discipoli! Au avut sub ochii lor atâta timp fața Iubirii și nu își dăduseră seama niciodată cât era de frumoasă!” Afirmațiile au fost făcute în discursul dinaintea rugăciunii „Îngerul Domnului”. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În această a doua duminică din Postul Mare este proclamată Evanghelia Schimbării la față: Isus ia cu sine, pe munte, pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, și li se revelează în toată frumusețea sa de Fiu al lui Dumnezeu (cf. Mt 17,1-9). Să ne oprim un moment asupra acestei scene și să ne întrebăm: în ce constă această frumusețe? Ce anume văd discipolii? Un efect spectaculos? Nu, nu este aceasta. Văd lumina sfințeniei lui Dumnezeu strălucind pe fața și pe hainele lui Isus, imagine perfectă a Tatălui. Se revelează maiestatea lui Dumnezeu, frumusețea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este Iubire, așadar discipolii au văzut cu ochii lor frumusețea și strălucirea Iubirii divine întrupate în Cristos. Au avut o anticipare a paradisului! Ce surpriză pentru discipoli! Au avut sub ochii lor atâta timp fața Iubirii și nu își dăduseră seama niciodată cât era de frumoasă! Numai acum își dau seama de asta și cu atâta bucurie, cu imensă bucurie.
În realitate, Isus cu această experiență îi formează, îi pregătește pentru un pas și mai important. De fapt, puțin mai târziu vor trebui să știe să recunoască în El aceeași frumusețe, când va urca pe cruce și fața sa va fi desfigurată. Petru înțelege cu greu: ar vrea să oprească timpul, să pună scena în „pauză”, să stea acolo și să prelungească această experiență minunată; însă Isus nu permite asta. De fapt, lumina sa nu se poate reduce la un „moment magic”! Astfel ar deveni un lucru fictiv, artificial, care se dizolvă în ceața sentimentelor trecătoare. Dimpotrivă, Cristos este lumina care orientează drumul, asemenea coloanei de foc pentru popor în deșert (cf. Ex 13,21). Frumusețea lui Isus nu îi înstrăinează pe discipoli de realitatea vieții, ci le dă forța de a-l urma pe El până la Ierusalim, până la cruce. Frumusețea lui Cristos nu este alienantă, te duce înainte, nu te face să te ascunzi: mergi înainte!
Fraților și surorilor, această Evanghelie trasează și pentru noi un drum: ne învață cât de important este să stăm cu Isus, și atunci când nu este ușor să înțelegem tot ceea ce spune și ceea ce face pentru noi. De fapt, stând cu El învățăm să recunoaștem pe fața lui frumusețea luminoasă a iubirii care se dăruiește, chiar și atunci când poartă semnele crucii. Și la școala Sa învățăm să percepem aceeași frumusețe pe fețele persoanelor care merg în fiecare zi alături de noi: cei din familie, prietenii, colegii, cei care în cele mai diferite moduri se îngrijesc de noi. Câte fețe luminoase, câte zâmbete, câte riduri, câte lacrimi și cicatrice vorbesc despre iubire în jurul nostru! Învățăm să le recunoaștem și să ne umplem inima cu ele. Și după aceea pornim, pentru a duce și celorlalți lumina pe care am primit-o, cu faptele concrete ale iubirii (cf. 1In 3,18), plonjând cu mai multă generozitate în ocupațiile zilnice, iubind, slujind și iertând cu mai mult elan și disponibilitate. Contemplarea minunățiilor lui Dumnezeu, contemplarea feței lui Dumnezeu, a feței Domnului, trebuie să ne determine la slujirea celorlalți.
Putem să ne întrebăm: știm să recunoaștem lumina iubirii lui Dumnezeu în viața noastră? O recunoaștem cu bucurie și recunoștință pe fețele persoanelor care ne iubesc? Căutăm în jurul nostru semnele acestei lumini, care ne umple inima și o deschide la iubire și la slujire? Sau preferăm focurile de paie ale idolilor, care ne înstrăinează și ne închid în noi înșine? Marea lumină a Domnului și lumina fictivă, artificială a idolilor. Ce anume prefer eu? Maria, care a păstrat în inimă lumina Fiului său, chiar și în întunericul Calvarului, să ne însoțească mereu pe calea iubirii.