Meditatie biblica la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, in fiecare joi de la 19.30
ATUNCI CE TREBUIE SĂ FACEM? (Lc 3,1-18)
1 În anul al cincisprezecelea al domniei împăratului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era guvernator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ţinutului Itureii şi Trahonitidei, iar Lisania, tetrarh al Abilenei, 2 pe timpul arhiereilor Anna şi Caiafa, cuvântul lui Dumnezeu s-a adresat lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu.3 El a străbătut tot ţinutul Iordanului, predicând botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, 4 aşa cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia profetul:Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui; 5 orice vale va fi umplută şi orice munte sau deal va fi nivelat; drumurile strâmbe vor fi îndreptate, iar cele cu gropi vor fi netezite 6 şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu. 7 Aşadar, spunea mulţimilor care veneau ca să fie botezate de el: „Pui de viperele Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? 8 Faceţi roade vrednice de pocăinţă şi să nu începeţi a spune în voi înşivă: «Noi îl avem de tată pe Abraham», căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice fii lui Abraham din pietrele acestea. 9 Securea este deja pusă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc”. 10 Iar mulţimile îl întrebau: „Atunci ce trebuie să facem?” 11 Răspunzând, le-a spus: „Cel care are două haine să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel”. 12 Au venit şi unii vameşi ca să fie botezaţi şi i-au spus: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?” 13 El le-a spus: „Nu pretindeţi mai mult decât ceea ce a fost fixat pentru voi”. 14 Şi unii soldaţi l-au întrebat la fel spunând: „Iar noi ce trebuie să facem?” El le-a zis: „Nu maltrataţi şi nu acuzaţi pe nimeni pe nedrept şi fiţi mulţumiţi cu solda voastră”. 15 Deoarece poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inima lor despre Ioan, dacă nu cumva este el Cristosul, 16 Ioan le-a răspuns tuturor: „Eu vă botez cu apă, însă vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. 17 El are în mână lopata de vânturat ca să cureţe aria şi să adune grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge” 18 Astfel, prin multe alte îndemnuri, el predica poporului vestea cea bună.
Mesajul în context
Ioan este prototipul omului pe care Dumnezeu și l-a pregătit pentru a sta înaintea chipului său, care este Isus, și pentru a-i învăța și pe alții calea de acces până acolo. Este persoana dispusă deîndată să iasă în întâmpinarea Domnului care vine. Sinteză vie a Vechiului Testament, în el vedem trăsătura fundamentală a întregii istorii a poporului lui Israel: așteptarea. Rodul unei credințe nestrămutate în promisiune, el reprezintă condiția indispensabilă pentru împlinirea acesteia. Cine așteaptă (adspectat) cată cu privirea (spectat) către (ad-) ceva ce încă nu este. Ioan e numai ochi și urechi (pro-spectare) către viitorul lui Dumnezeu și-i cheamă pe oameni să sfarme balanța vieții lor chibzuite pentru a se întoarce cu totul la el. Este un „excentric”: adică își are centrul (centrum) în afara (ex-) sinelui; greutatea (pondus) balanței inimii sale stă în promisiunea lui Dumnezeu. Acest dezechilibru al propriei balanțe constituie trăsătura fundamentală a omului aflat în căutarea chipului său pierdut: creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu – ca o icoană vie a lui – prea mare pentru a-și fi de ajuns sieși, dar și prea mic pentru a-i satisface nevoia, omul e, vrând-nevrând, obligat să se întreacă pe sine, vorba lui Pascal (l’homme dépasse l’homme). Din acest motiv, numai în Dumnezeu poate să se găsească pe sine și astfel să fie mântuit.
Cea dintâi predică rostită de Ioan este despre mântuirea oricărei făpturi (vv. 1-6). Cu singura condiție să se întoarcă la Domnul (vv. 7-14). Altminteri este pierdută, pentru că a venit momentul decisiv. Ziua Domnului, venirea lui Cristos, introduce istoria în ultima fază a rostului ei (vv. 15-17). Predica lui Ioan este numită „îndemn” și „vestea cea bună” (v. 18) iar soarta lui va fi aceeași cu a celui înaintea căruia merge (vv. 19-20). Centrul predicii lui este de găsit în cele spuse de Is 41, acolo unde profetul din vechime mângâie pe poporul său ce urmează a fi eliberat din lanțurile robiei și-l îndeamnă să se pregătească pentru drumul întoarcerii din exil în patria libertății. Predica lui Isus, însă, se va axa pe Is 61 (cf. 4,18 urm.), acolo unde se vestește sosirea zilei „de acum” când are loc această reîntoarcere. Ioan și Isus sunt ca Vechiul și Noul Testament, ca promisiune și împlinire, ca lege (cf. 3,3-17) și har (cf. 4,22).
Exercițiu
a. Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.
b. Merg și eu pe malul Iordanului, împreună cu mulțimile ce vin la Ioan Botezătorul.
c. Cer Domnului ceea ce vreau: convertirea pentru iertarea păcatelor.
d. Puncte asupra cărora să reflectez:
– deșert
– botez
– convertire
– iertare