Sâmbătă. 4 februarie 2023
Marcu 6, 32-34
„Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri. Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au mers deci pe jos din toate cetăţile şi, alergând într-acolo, au ajuns înaintea lor. Coborând, Isus a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile care nu au păstor; şi a început să-i înveţe multe.”
„Pustiu”- loc arid, uscat, un loc în care nu există nimic viu, un deșert spiritual, loc fără Dumnezeu, loc care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu, societate pierdută ca și o turmă fără păstor sau o turmă care are pseudo-păstori. Și tocmai în pustiu vine Isus. De ce? Pentru ca să revigoreze, să învie, să ne readucă la viață. În pustiu avem nevoie de Isus. Când simțim că suntem singuri, când credem că nu avem nimic, avem Totul. Îl avem pe Isus lângă noi.
Isus face din puțin, mult. Acest lucru Îl face și în viața noastră, dacă Îl primim în pustietatea noastră.
• Ce pot face pentru a-mi îmbogăți viața spirituală și pentru a-L lăsa pe Isus să revigoreze locurile pustiite din viața mea?
Rugăciune: „Doar în iubire Te pot găsi, Dumnezeul meu. În iubire porțile sufletului meu se deschid larg, îmi permit să respir aerul nou al libertății și să uit de micimea mea sufletească. În iubire întreaga mea ființă înaintează în afara granițelor rigide ale îngustimii și nerăbdării afirmării de sine, care mă fac prizonier al sărăciei și goliciunii mele interioare. În iubire toate puterile sufletului meu curg spre Tine, nemaidorind să se întoarcă, ci doar să se piardă complet în Tine, căci prin iubirea Ta, Tu ești cel mai adânc nucleu al inimii mele, mai aproape de mine decât îmi sunt eu însumi. Dar când eu Te iubesc… atunci pot să mă cufund cu totul în Tine…” (Karl Rahner SJ)
