Papa Francisc: Discurs adresat membrilor Consiliului Primaţial al Confederaţiei Canonicilor Regulari ai Sfântului Augustin (13 ianuarie 2023)
Iubiţi fraţi, bună ziua şi bine aţi venit!
Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia reuniunii voastre de Consiliu primaţial. Vă salut pe dumneavoastră, părinte abate primat, şi vă mulţumesc pentru cuvintele dumneavoastră, precum şi pe voi, superiori generali, şi pe părintele secretar.
Confederaţia voastră a fost instituită în 1959 de Sfântul Ioan al XXIII-lea. Această structură, deşi nu este de tip juridic, este importantă pentru a favoriza comuniunea între congregaţiile care o compun şi care împărtăşesc aceeaşi carismă. De fapt, obiectivele principale ale confederaţiei sunt de a uni diferitele ramuri ale ordinului vostru într-o legătură de caritate, de a valoriza semnificaţia evanghelică a carismei voastre şi de a vă ajuta reciproc, mai ales în ceea ce priveşte dimensiunea spirituală, formarea tinerilor, formarea permanentă şi promovarea culturii.
Chiar dacă fiecare congregaţie se bucură de autonomie proprie, asta nu împiedică statutelor confederale să prevadă competenţe care să favorizeze un echilibru între această autonomie şi o coordonare oportună care se evite, în fiecare caz, independenţa şi izolarea. Izolarea este periculoasă. Trebuie să existe multă atenţie de a se feri de boala autoreferenţialităţii şi de a păstra ca adevărată comoară comuniunea între diferitele congregaţii. Sunteţi foarte conştienţi că vă aflaţi toţi în aceeaşi barcă şi că “nimeni nu construieşte viitorul izolându-se sau numai cu propriile forţe, ci recunoscându-se în adevărul unei comuniuni care se deschide mereu la întâlnire, la dialog, la ascultare şi la ajutorul reciproc” (Scrisoare către toţi consacraţii cu ocazia Anului Vieţii Consacrate, 21 noiembrie 2014, II, 3). A practica spiritualitatea întâlnirii: acest lucru este esenţial pentru a trăi sinodalitatea în Biserică.
Ca orice altă formă de viaţă consacrată, şi a voastră trebuie să se adapteze la circumstanţele timpului, ale diferitelor locuri în care sunteţi prezenţi şi ale culturilor, mereu în lumina evangheliei şi a propriei carisme. Viaţa consacrată este ca apa, dacă nu curge, se strică, pierde semnificaţie, este ca sarea care pierde gustul, devine inutilă (cf. Mt 5,13). Amintirea bună este rodnică, este amintirea “deuteronomică” a rădăcinilor, a originilor. Nu trebuie să ne mulţumim cu o amintire arheologică, pentru că aceasta ne transformă în piese de muzeu, eventual demni de admiraţie dar nu de imitare; în schimb amintirea deuteronomică ne ajută să trăim pe deplin şi fără frică prezentul pentru a ne deschide la viitor cu speranţă reînnoită. Şi voi – aşa cum a scris Sfântul Ioan Paul al II-lea – “aveţi o istorie glorioasă de amintit şi de relatat”, dar mai ales aveţi “o mare istorie de construit! Priviţi la viitor, în care Duhul vă proiectează pentru a mai face cu voi lucruri mari” (Exortaţia apostolică Vita consecrata, 25 martie 1996, 110).
Regulă fundamentală a vieţii călugăreşti este urmarea lui Cristos propusă de evanghelie. A asuma evanghelia ca regulă de viaţă, până la a putea spune cu Sfântul Paul: “Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal 2,20). Evanghelia să fie vademecum-ul nostru, în aşa fel încât, stând departe de ispita de a o reduce la ideologie, ea să rămână pentru voi duh şi viaţă. Evanghelia ne duce încontinuu să-l punem pe Cristos în centrul vieţii noastre şi al misiunii noastre. Ne duce la “prima iubire”. Şi a-l iubi pe Cristos înseamnă a iubi Biserica, trupul său. Viaţa consacrată se naşte în Biserică, creşte cu Biserica şi rodeşte ca şi Biserica. În Biserică, aşa cum ne învaţă Sfântul Augustin, îl descoperim pe Cristos total.
Dumnezeu ne-a făcut pentru el şi inima noastră este neliniştită până nu se odihneşte în el (cf. Sf. Augustin, Confesiuni, 1,1,1). Pentru aceasta, fiind canonici regulari, ocupaţia voastră principală este căutarea constantă şi zilnică a Domnului. A-l căuta în viaţa comunitară, reflexie a faptului de a fi cu Dumnezeu şi al mandatului şi mărturiei sale că “Dumnezeu este iubire” (1In 4,8.16). Koinonia să vă facă să vă simţiţi toţi constructori, ţesători de fraternitate. A-l căuta pe Domnul în citirea asiduă a Sfintei Scripturi, în paginile căreia răsună Cristos şi Biserica (cf. Sf. Augustin, Disc. 46, 33). A-l căuta pe Domnul în liturgie, îndeosebi în Euharistie, culmea vieţii creştine, care semnifică şi realizează unitatea Bisericii în armonia carităţii (Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia dogmatică Dei Verbum, 25). A-l căuta în studiu şi în pastoraţia obişnuită. A-l căuta şi în realităţile din timpul nostru, ştiind că nimic din ceea ce este uman nu ne poate fi străin şi că, liberi de orice mondenitate, putem anima lumea cu plămada Împărăţiei lui Dumnezeu. Acestea sunt diferitele căi ale unicei căutări, care presupune drumul interiorităţii, al cunoaşterii şi al iubirii Domnului, la şcoala Sfântului Augustin: “Nu ieşi din tine însuţi, intră constant în tine însuţi; adevărul locuieşte în omul interior” (cf. De vera religione, 39, 72; Confesiuni, 3,6,11). În acest mod lumina Învăţătorului interior iluminează pentru noi realităţile temporale.
Iubiţi fraţi, acest timp de întâlnire între voi şi cu succesorul lui Petru să vă ajute să revizitaţi carisma voastră şi să întăriţi comuniunea de viaţă după exemplul comunităţii apostolice primare (cf. Fap 2,42-47). Şi această comuniune este şi anticipare a unirii depline şi definitive în Dumnezeu şi cale spre ea.
Vă mulţumesc pentru prezenţa voastră şi pentru mărturia voastră în Biserică. Sfânta Fecioară Maria să vă păzească şi să mijlocească pentru voi. Vă binecuvântez din inimă pe voi şi comunităţile voastre. Şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu