Miercuri, 4 ianuarie 2023
Ioan 1,35-42
În acel timp, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: “Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!” Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. Isus întorcându-se şi văzându-i că îl urmează, le-a zis: “Ce căutaţi?” Ei i-au spus: “Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule!» – unde locuieşti?” El le-a zis: “Veniţi şi vedeţi!” Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră pe Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: “L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă «Cristos»” – şi l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: “Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa» – care înseamnă «Petru»”.
Reflecție
Există o frumusețe și o bogăție întrețesute în fragmentului evanghelic de astăzi, iar ele se revelează inimii atente, inimii care Îl caută pe Dumnezeu-Iubire. E atât de clară dinamica acestei întâlniri dintre Isus și primii discipoli: „au auzit”, „l-au urmat”, „au venit”, „au văzut”, „au rămas”. Întâlnirea autentică dintre om și Dumnezeu, rod al căutării iubitoare, trezește în noi setea de a rămâne cu El. Deși Isus întreabă „Ce căutați?”, știm că discipolii – prefigurând omul din orice timp, inima umană în esența sa profundă – caută tocmai pentru că Dumnezeu i-a căutat cel dintâi. Și ce bucurie trebuie să fie în inima lor atunci când pot să exclame: „L-am găsit pe Mesia!” Din veșnicie și pentru veșnicie, Dumnezeu caută inima omului, cu o neobosită iubire. Până la a se face Prunc, până la a se jertfi pe cruce. Să răspundem cu iubire la iubire: să rămânem cu El, să rămânem în El, iar apoi să-L mărturisim, împărtășind iubirea care înflăcărează inima noastră, atinsă de prezența Sa.
Obișnuiesc să rămân cu Dumnezeu, în tăcere, măcar pentru câteva clipe, pe parcursul zilei mele?
Rugăciune
Doamne Isuse, îți cerem să ne ajuți să rămânem cu tine pentru totdeauna,
să fim aproape de tine cu toată ardoarea inimii noastre,
să primim cu bucurie misiunea pe care ne-o încredințezi
și care constă în a duce mai departe prezența ta
și a răspândi vestea bună a Învierii tale.
– Carlo Maria Martini SJ
