Rugăciunea Angelus
11.12.2022, Vatican (Catholica) – Pornind de la Evanghelia zilei din ritul latin, Papa Francisc a vorbit despre pericolul de „a ne face un Dumnezeu după măsura noastră”, de ne afla „într-o închisoare interioară, incapabili să recunoaștem noutatea Domnului, pe care poate că îl ținem prizonier al prezumției că știm deja totul despre El”. Afirmațiile au fost făcute în discursul dinaintea rugăciunii „Îngerul Domnului”. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, duminică frumoasă!
Evanghelia din această a treia duminică din Advent ne vorbește despre Ioan Botezătorul care, în timp ce se află în închisoare, îi trimite pe discipolii săi să îl întrebe pe Isus: „Tu ești cel care trebuie să vină, sau să așteptăm un altul?” (Mt 11,4). De fapt, Ioan, auzind vorbindu-se despre faptele lui Isus, este cuprins de îndoială dacă este cu adevărat Mesia sau nu. De fapt, el se gândea la un Mesia sever care, venind, va face dreptate cu putere, pedepsindu-i pe păcătoși. Acum, în schimb, Isus are cuvinte și gesturi de compasiune față de toți, în centrul acțiunii Sale este milostivirea care iartă, prin care „orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (v. 5). Ne face bine însă să ne oprim asupra acestei crize a lui Ioan Botezătorul, pentru că poate să ne spună și nouă ceva important.
Textul subliniază că Ioan se află în închisoare, și aceasta ne face să ne gândim, în afară de locul fizic, la situația interioară pe care o trăiește: în închisoare este întuneric, lipsește posibilitatea de a vedea clar și de a vedea dincolo. De fapt, Botezătorul nu mai reușește să îl recunoască pe Isus ca Mesia așteptat. Este asaltat de îndoială și îi trimite pe discipoli să verifice: „Mergeți să vedeți dacă este Mesia sau nu”. Ne uimește ceea ce i se întâmplă chiar lui Ioan, care l-a botezat pe Isus în Iordan și l-a indicat discipolilor săi drept Mielul lui Dumnezeu (cf. In 1,29). Dar aceasta înseamnă că și cel mai mare credincios trece prin tunelul îndoielii. Și acest lucru nu este un rău, dimpotrivă, uneori este esențial pentru creșterea spirituală: ne ajută să înțelegem că Dumnezeu este mai mare decât cum ni-l imaginăm; faptele pe care le săvârșește sunt surprinzătoare față de calculele noastre; acțiunea Sa este diferită, mereu, depășește nevoile noastre și așteptările noastre; și de aceea nu trebuie să încetăm niciodată să îl căutăm și să ne convertim la adevărata Sa față. Un mare teolog spunea că Dumnezeu „trebuie redescoperit în etape… uneori crezând că îl pierdem” (Henri de Lubac, Sulle vie di Dio, Milano, 2008, 25). Așa face Botezătorul: în îndoială, îl caută iarăși, îl interoghează, „discută” cu El și în sfârșit îl redescoperă. Ioan, definit de Isus cel mai mare între cei născuți din femeie (cf. Mt 11,11), ne învață așadar să nu îl închidem pe Dumnezeu în schemele noastre. Acesta este mereu pericolul, ispita: a ne face un Dumnezeu după măsura noastră, un Dumnezeu pentru a-l folosi. Și Dumnezeu este altceva.
Fraților și surorilor, și noi putem să ne aflăm uneori în situația lui, într-o închisoare interioară, incapabili să recunoaștem noutatea Domnului, pe care poate că îl ținem prizonier al prezumției că știm deja totul despre El. Iubiți frați și surori, niciodată nu se știe totul despre Dumnezeu, niciodată! Eventual avem în cap un Dumnezeu puternic care face ceea ce vrea, și nu Dumnezeul blândeții umile, Dumnezeul milostivirii și al iubirii, care intervine mereu respectând libertatea noastră și alegerile noastre. Eventual ne vine și nouă să îi spunem: „Ești cu adevărat Tu, așa de umil, Dumnezeul care vine să ne mântuiască?” Și ni se poate întâmpla ceva asemănător și cu frații: avem ideile noastre, prejudecățile noastre și punem altora – în special celui pe care îl simțim diferit de noi – etichete rigide.
Așadar, Adventul este un timp de răsturnare a perspectivelor, unde să ne lăsăm uimiți de măreția milostivirii lui Dumnezeu. Uimirea: Dumnezeu uimește mereu. Dumnezeu este mereu Cel care provoacă în tine uimirea. Un timp – Adventul – în care, pregătind ieslea pentru Pruncul Isus, să învățăm din nou cine este Domnul nostru; un timp în care să ieșim din anumite scheme, din anumite prejudecăți față de Dumnezeu și față de frați. Adventul este un timp în care, în loc să ne gândim la cadourile pentru noi, să putem dărui cuvinte și gesturi de mângâiere celui care este rănit, așa cum a făcut Isus cu orbii, surzii și șchiopii.
Sfânta Fecioară Maria să ne ia de mână, ca mamă, să ne ia de mână în aceste zile de pregătire pentru Crăciun și să ne ajute să recunoaștem în micimea Pruncului măreția lui Dumnezeu care vine.