Meditația Zilei

Publicatla 20 October 2022

Joi, 20 octombrie 2022

Luca 12, 49-53: ” În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: << Foc am venit să arunc pe pământ și ce altceva vreau decât să se aprindă ! >> Am să fiu botezat cu un botez și cât sunt de preocupat până se va împlini ! Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare. Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Vor fi dezbinați tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii sale și nora împotriva soacrei. ”

Am putea să ne scandalizăm citind acest pasaj. Dar cine are o relație personală cu Isus intuiește că El nu este un promotor al conflictelor, însă nici nu încurajează relațiile toxice. Când Isus dorește dezbinarea, nu se referă la o relație sănătoasă între doi oameni cu valori creștine. Se referă, în schimb la dependențele noastre afective care ne influențează alegerile în viață, se referă la atașamentele nesănătoase care ne fac să alegem dependența de o persoană în detrimentul vieții de credință. Când suntem dependenți de cineva care dorește să ne influențeze în mod negativ alegerile, înseamnă că ne-am pierdut libertatea de alegere conform propriilor principii/valori, iar consecința va fi o viață parazitară, care trăiește alegerile altcuiva.

A avea credință, a asculta vocea Duhului Sfânt în conștiința noastră înseamnă ca uneori să mergem împotriva curentului, împotriva modei momentului, împotriva cutumelor, împotriva deciziilor care ne vin din afară.

De cine te lași influențat astăzi în alegerile tale ?

”Aleg să respir răsuflarea lui Cristoscare sfințește întreaga viață.Aleg să trăiesc trupul lui Cristoscare supraviețuiește eroziunii și decadenței păcatului.Aleg sângele lui Cristoscare mă îmbată de fericirecurgând prin venele și în inima mea.Aleg apa cea vie izvorâtă din coasta tapentru a mă curăța pe mine și lumea întreagă.Aleg dureroasa agonie a lui Cristospentru a da sens tristeților mele pustiiși pentru a da rod durerilor mele.Te aleg pe tine, bunule Isus, tu știi.Te aleg pe tine, bunule Domn;Socotește-mă printre victoriilepe care le-ai dobândit prin rănile-ți amare.Nu mă socoti niciodată printre cei străini de tine.Păzește-mă de tot ceea ce dorește să te distrugă.Poruncește-mi să vin la tineAșază-mă printre îngeri și sfințisă-ți cânt pentru tot ce au făcutslăvindu-te prin tot ceea ce dorești să faci în veci de veci.iar în acest timp, Părinte a toatepăzește-mă de eu-l meupentru a-l alege pe Cristos în lume. Amin”

59593 Comments11 SharesLikeCommentShare

Exprimaţi-vă opinia