Iubiţi fraţi în episcopat,
Domnule vice-preşedinte al naţiunii,
Stimată doamnă,
Iubiţi fraţi în Cristos,
Mulţumesc Monseniorului José Luis Escobar Alas, arhiepiscop de San Salvador, pentru cuvintele respectuoase, şi optimiste, poate prea mult, şi vouă tuturor pentru reverenţa pe care aţi arătat-o în organizarea acestui pelerinaj la mormântul lui Petru, cu scopul de a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru beatificarea martirilor Rutilio Grande García, Cosme Spessotto, Manuel Solórzano şi Nelson Rutilio Lemus.
Martirii, o ştim toţi, sunt “un dar gratuit al Domnului”, cum afirma fericitul Cosme Spessotto, darul cel mai preţios pe care Dumnezeu l-a putut da Bisericii, pentru că în ei se actualizează acea “iubire mai mare” pe care Isus ne-a arătat-o pe cruce. Sângele lor nu se uneşte cu acela al Mântuitorului pur şi simplu în virtutea imitării învăţătorului din partea discipolului, sau al Domnului din partea slujitorului, ci este o formă de unire mistică, pe care Părinţii au văzut-o reprezentată în picăturile de sânge care se scurg pe trupul lui Isus în Ghetsemani (cf. Sfântul Augustin, Expunere despre psalmul 85). Acele patru picături, ca şi rubine cusute pe tunica fără cusături a lui Isus, sunt bijuterii preţioase pentru care aducem mulţumire în primul rând lui Dumnezeu. El este cel care i-a invitat la această bătălie, care le-a dat forţa pentru a obţine victoria, şi care acum ni-i prezintă pentru edificarea noastră ca drum de urmat, pentru că problemele nu s-au terminat, lupta pentru dreptate şi pentru iubire a popoarelor continuă, şi pentru a lupta nu sunt suficiente cuvintele, nu sunt suficiente doctrinele, care e adevărat că sunt necesare, dar nu sunt suficiente; sunt suficiente mărturii, şi asta trebuie să urmăm. De aceea spun că sunt un dar pentru edificarea noastră, un dar imens, fie pentru Biserica peregrină în El Salvador fie pentru Biserica universală, şi semnificaţia lor va rămâne mereu în misterul lui Dumnezeu.
Această realitate poate şi trebuie să fie aprofundată în comunităţile noastre. Este interesant de observat că primul rod al fericiţilor a fost restabilirea unităţii în Biserică. Acest fapt a fost subliniat de sfântul Óscar Romero la liturghia de înmormântare a părintelui Rutilio Grande, la 14 martie 1977, când scria emoţionat cum “clerul se adună împreună cu episcopul său”, recunoscând că în acea mărturie de unitate “credincioşii înţeleg că există o iluminare de credinţă care ne conduce […]. O motivaţie de iubire”. Am simţit mult viaţa acestor martiri, am trăit-o mult, am trăit conflictul de pro şi contra. Şi este o devoţiune personală: la intrarea în biroul meu, am un mic tablou cu o bucată din alba însângerată a sfântului Óscar Romero şi o cateheză micuţă a lui Rutilio Grande, pentru ca să mă facă să-mi amintesc că există mereu nedreptăţi pentru care trebuie luptat, şi ei au trasat drumul.
Sfântul Óscar Romero încheia omilia sa spunând: “Să încercăm să înţelegem această Biserică, să ne lăsăm inspiraţi de această iubire, să trăim această credinţă şi vă asigur că există o soluţie la marile noastre probleme”. Există o soluţie. Mi se pare că acesta poate să fie un bun itinerar pentru “a rumega” în rugăciune aceste cuvinte care, prin sângele acelor martori, Dumnezeu le-a rostit Bisericii din El Salvador. Realităţile noastre nu sunt desigur aceleaşi de atunci, dar chemarea la angajare, la fidelitate, la a pune pe primul loc credinţa în Dumnezeu şi iubirea faţă de fratele, la a trăi din speranţă, este atemporală pentru că este Evanghelia, o Evanghelie vie, care nu se învaţă din cărţi, ci din viaţa celor care ne-au transmis depozitul credinţei.
În acest moment în care suntem chemaţi să reflectăm asupra sinodalităţii Bisericii, avem în aceşti martiri exemplul cel mai bun al acelui “a merge împreună”, pentru că părintele Grande a fost martirizat în timp ce era “în drum spre localitatea sa” (Sfântul Óscar Romero, Omilie, 14 martie 1977). Asta cere astăzi Domnului fiecare dintre voi, episcopi, preoţi şi lucrători pastorali, să fie ca acel “preot – Rutilio – cu consătenii săi – fericiţii Manuel şi Nelson -, mereu în drum spre localitatea sa, pentru a se identifica împreună cu ei, pentru a trăi cu ei” (cf. ibidem). Acelaşi mesaj este conţinut într-o omilie a părintelui Rutilio, când spune că acest drum împreună nu poate să se conformeze cu o “plimbare”, pentru a cunoaşte lucruri noi, nu este o plimbare. Nu. O plimbare a sfântului într-o imagine devoţională, de exemplu, ci implică, mai ales, a ne însuşi mărturia credinţei, a speranţei şi a iubirii pe care acest sfânt ne-a lăsat-o în viaţa sa.
Mesajul acestor martiri ne cheamă să ne identificăm cu pătimirea lor care, aşa cum am spus, este actualizarea pătimirii lui Cristos în momentul prezent, îmbrăţişând crucea pe care Domnul o oferă fiecăruia dintre noi personal. Şi acest proiect de drum, de drum spiritual, de rugăciune, de luptă, uneori trebuie să asume forma denunţării, a protestului, nu politică, niciodată, mereu evanghelică. Atât timp cât vor fi nedreptăţi, atât timp cât nu se vor asculte cererile drepte ale oamenilor, atât timp cât într-o ţară se vor arăta semne de imaturitate pe drumul de plinătate al poporului lui Dumnezeu, acolo va trebui să fie glasul nostru împotriva răului, împotriva lâncezelii Bisericii, împotriva a tot ceea ce ne îndepărtează de demnitatea umană şi de predicarea Evangheliei.
Crucea lui Isus este crucea tuturor şi este crucea Bisericii ca trup al lui Cristos, care îl urmează până la sacrificiu. Să ne încurajăm unii pe alţii, să ne gândim la cei care sunt în dificultăţi în poporul nostru: cei mai săraci, deţinuţii, cei care nu au din ce să trăiască, bolnavii, rebutaţii. Şi să-i mulţumim lui Dumnezeu că putem să mergem cu forţa credinţei pentru a sluji poporul nostru. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi Fecioara să vă păzească. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu