Joi, 6 octombrie 2022
Luca 11, 5-13: În acel timp, Isus a spus discipolilor săi: <<Dacă unul dintre voi are un prieten și merge la el la miezul nopții și-i spune: ”Prietene, împrumută-mi trei pâini, pentru că un prieten al meu a sosit la mine dintr-o călătorie și nu am ce să-i pun înainte ! ”, dacă celălalt dinăuntru îi zice: ” Nu mă deranja; ușa este deja închisă și copiii sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-și dau ”, vă spun, chiar dacă nu se va scula să-i dea pentru că îi este prieten, pentru insistența lui se va scula și-i va da ceea ce-i trebuie. De aceea și eu vă spun: Cereți și vi se va da; căutați și vi se va deschide ! Căci oricine cere, primește; cine caută, găsește; iar celui care bate i se va deschide. Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un pește, îi va da, în loc de pește, un șarpe sau, dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion ? Așadar, dacă voi, cei care sunteți aici, răi cum sunteți, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer ? ”
GENEROZITATEA. Ce fundament susține această valoare pe care toate religiile lumii o promovează? Apostolii lui Isus au crescut în lumea ebraică, guvernată de legi care susțin generozitatea ca pe o datorie a evreului către Iahve. Evreul era dator să aducă jertfe generoase atunci când dorea să obțină o favoare sau atunci când dorea să mulțumească pentru împlinirea unei rugăciuni. Era dator să ofere aproapelui din ceea ce agonisea și să ofere statului/autorității religioase parte din munca sa. Isus, însă, nu vorbește despre generozitate în contextul datoriei. Pentru El, importantă este relația dintre cel care dăruiește și cel care primește. Pentru El, a dărui este un act de manifestare a prieteniei, a filialității, a paternității divine.
Generozitatea ca formă de iubire. De aceea, discursul său are ca scop încurajarea. Putem cere, având convingerea că vom primi, în virtutea relației de iubire dintre Dumnezeu și om. Un alt aspect important pe care îl clarifică Isus este DARUL. Ce putem cere de la cei care ne iubesc? Pâine, pește, ouă … Și dintr-o dată, fără nici un preambul, apare în discuție Duhul Sfânt, ca dar, oferit de Dumnezeu omului. Pentru că nu există dar mai mare decât acesta: ca Duhul Sfânt să ne transforme inima de piatră și să o umple cu aceeași dragoste pe care Dumnezeu o are pentru noi, lucru pe care nu îl putem obține fără harul Său.
Ce vei cere astăzi în rugăciune ?
Tatăl nostru, care ești în ceruri,Sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta,Facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe Pământ.Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăziȘi ne iartă nouă greșelile noastrePrecum și noi iertăm greșiților noștriAcum și-n ceasul morții noastre. Amin.
393913 SharesLikeCommentShare
