Meditația Zilei

Publicatla 24 September 2022

Sâmbătă, 24 septembrie 2022

Lc 9, 44-45: “Ascultaţi cu atenţie cuvintele acestea: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor”.

Isus le spune a doua oară apostolilor că va muri și va învia, dar ei nu înțeleg cuvintele Sale. Nu suntem și noi ca apostolii? Nu putem concepe cu rațiunea noastră limitată cum, Cel fără de păcat, a murit pentru ca noi, toți cei păcătoși, să fim mântuiți. Moartea Lui înseamnă Învierea pentru noi! Nu înțelegem, doar simțim.Simțim cum iubirea lui Isus ne cuprinde și ne învăluie.

Isus a murit pentru noi, a înviat și, la fiecare Liturghie, El continuă să se jertfească pentru noi.Ce mare e iubirea lui Isus pentru noi! Să medităm azi la iubirea infintă a Lui! Isus a murit pentru mine! Să îi spun azi lui Isus doar atât: Te iubesc, Isuse! Îți mulțumesc!• Iubirea lui Isus se reflectă în iubirea față de aproapele nostru.

Cum trăiesc iubirea față de aproapele în cursul zilei de azi?

Rugăciune: “Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu ești tu. Pentru că ești prețios în ochii mei, vrednic de cinste și eu pe tine te iubesc: dau oameni în locul tău și popoare, în locul sufletului tău. Nu te teme, căci eu sunt cu tine! Pe toți cei care sunt chemați cu numele meu, i-am creat, i-am plăsmuit și i-am făcut spre gloria mea.” (Is 43, 1-2; 4-5; 7)

Exprimaţi-vă opinia