Vineri, 19 august 2022
Matei 22, 37: “Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău!”
Isus ne poruncește să iubim. Însă iubirea este prin excelență expresia libertății; iubirea nu poate fi comandată, iubirea se naște de bunăvoie, iubirea curge în mod spontan din inima noastră. Isus ne-a iubit în mod dezinteresat întinzându-și mâinle larg și cu generozitate pe cruce.
Cât din iubirea noastră este cu adevărat adresată celuilalt?
Rugăciune Doamne, Dumnezeul meu, te iubesc din toată inima, din tot sufletul și din toate puterile mele și mai presus de orice, pentru că ești nemărginit de bun și vrednic de iubire. Iubesc și pe aproapele ca pe mine însumi din dragoste către tine și iert din inimă pe toți aceia care mi-au greșit. Doamne, fă să te iubesc din ce în ce mai mult. Amin
