de Paolo Ondarza

Biserica ori este sinodală ori nu este Biserică: papa reafirmă iarăşi un concept îndrăgit de el în întâlnirea privată avută cu 15 din cei peste 200 de iezuiţi din provincia canadiană, care s-a desfăşurat la 29 iulie 2022 în Arhiepiscopia din Québec cu puţin înainte de sfârşitul călătoriei apostolice. În Civiltà Cattolica textul întregii conversaţii într-un articol semnat de director, părintele Antonio Spadaro.

Când se spune “Biserică sinodală”, expresia este redundantă pentru că “Biserica ori este sinodală ori nu este Biserică”. Un sinod despre sinodalitate foloseşte pentru a reafirma acest lucru, aminteşte papa într-o conversaţie lungă de o oră cu iezuiţii din Canada, o ţară pe care anterior aminteşte că a vizitat-o de alte două ori: în anii ’70 în calitate de maestru de novici şi în 2008 cu ocazia Congresului Euharistic Internaţional.

Unitatea Bisericii canadiene

“Sinodul – aminteşte Papa Francisc – nu este o întâlnire politică, nici un comitet pentru decizii parlamentare”. Este exprimarea Bisericii unde protagonistul este Duhul Sfânt, ca în faptele relatate în Faptele Apostolilor. Sinod înseamnă a merge împreună şi “A merge împreună” a fost motoul pelerinajului penitenţial abia încheiat: o ocazie în care s-a evidenţiat unitatea Bisericii, afirmă episcopul de Roma, citând zicala “dacă vrei să mergi repede mergi singur, în schimb dacă vrei să mergi sigur mergi însoţit”.

Minunile unei Biserici unite

Procesul de reconciliere cu populaţiile indigene nu s-a încheiat, dar “cel mai important lucru este că episcopatul a ajuns în acord, a acceptat provocarea, a mers înainte”: “acest exemplu al Canadei a fost un exemplu de episcopat unit”, “şi când un episcopat este unit, poate înfrunta bine provocările care se prezintă”. Dacă acest drum de reconciliere merge bine, constată Papa Francisc, “nu este din datorită vizitei mele. Eu sunt numai cireaşa de pe tort. Episcopii sunt cei care au făcut totul cu unitatea lor”. Sfântul Părinte subliniază şi capacitatea din partea indigenă de a înfrunta bine problema şi de a se angaja şi vorbeşte despre familiaritatea constatată între episcopi şi indigeni: “Sunt minunile care se pot face atunci când Biserica este unită”.

Domnul dăruieşte forţă celor fragili

Apoi avertizează cu privire la unul dintre cei mai răi duşmani ai unităţii Bisericii: ideologia. “Adevărata forţă a unui iezuit – mai afirmă el – este conştiinţa propriei fragilităţi. Domnul este cel care ne dă forţa”. După aceea Papa Francisc este interpelat despre unele comentarii apărute în presă în timpul călătoriei din Canada, ca de exemplu întrebarea despre motivul pentru care papa cere scuze în numele creştinilor, dar nu în numele Bisericii ca instituţie. “Eu vorbesc în numele Bisericii şi atunci când nu explic asta”, specifică el. “Dimpotrivă, trebuie să explic că este vorba de o gândire personală a mea atunci când nu vorbesc în numele Bisericii”.

Dreptul, ca şi morala: pe cale

Celor care s-au întrebat cum de n-a fost o întâlnire cu victimele abuzurilor sexuale în timpul acestei călătorii el explică faptul că a răspuns la diferite scrisori în această privinţă înainte de călătorie şi că voinţa a fost aceea de “a face să iasă în evidenţă în această călătorie tematica legată de indigeni”. Vorbind tot despre abuzuri, unii dintre cei prezenţi la întâlnire afirmă că mulţi vorbesc despre Papa Francisc ca papa schimbărilor, şi la nivel penal. “Dreptul nu se poate ţine în frigider, însoţeşte viaţa şi viaţa merge înainte: ca şi morala, dreptul se perfecţionează”, răspunde episcopul de Roma. “Înţelegerea omului se schimbă cu timpul şi conştiinţa se aprofundează”. Este o greşeală a concepe viziunea despre doctrina Bisericii ca un monolit.

Tradiţionalism, păgânism al gândirii

Aşadar este important a avea respect faţă de tradiţia autentică, “amintire vie a credincioşilor”, opusă tradiţionalismului care în schimb, remarcă pontiful, este “viaţa moartă a credincioşilor”. A justifica orice acţiune cu “mereu s-a făcut aşa”, adaugă el, “este păgânism al gândirii”.

Liturgia şi unitatea Bisericii

Răspunzând la o întrebare despre liturgie şi unitatea Bisericii, Papa Francisc aminteşte pe de o parte deformările liturgice monstruoase în America Latină de acum 30 de ani şi pe de altă parte succesiva “îmbătare înapoiată a vechiului”. “Acţiunea mea în acest domeniu”, explică el, a urmat “linia parcursă de Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, care a permis ritul vechi şi a cerut să se verifice ulterior. Verificarea mai recentă a dat de înţeles că era nevoie să se disciplineze problema şi să se evite ca să fie un fapt la modă, ci să rămână o problemă pastorală”. Papa este sigur că “vor veni studii care vor perfecţiona reflecţia despre o temă atât de importantă”, pentru că “liturgia este lauda publică a poporului lui Dumnezeu”.

Calvarul din Haiti

Provincia canadiană a Societăţii lui Isus cuprinde şi teritoriul din Haiti şi nu putea lipsi o reflecţie despre procesul dificil de reconciliere naţională în desfăşurare în ţara caraibiană: “Haiti trăieşte un calvar”, comentează Papa Francisc exprimând toată participarea sa şi destăinuind că se teme să nu se cadă “într-o fântână de disperare”. “Nu mi se pare că organizaţiile internaţionale au înţeles cum trebuie făcut”, adaugă el invitând să se găsească soluţii concrete pentru a ieşi din criză şi sugerând Bisericii iniţiative de rugăciune şi pocăinţă pentru a ajuta populaţia haitiană să crească în speranţă.

(După Vatican News, 4 august 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia