Sâmbătă, 25 iunie 2022
Luca 2,41-51: Părinții lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paștelui… 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. 46 După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. 47 Toți cei care îl ascultau se mirau de înțelepciunea și de răspunsurile lui. 48 Văzându-l, ei au rămas înmărmuriți şi mama lui i-a spus: “Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău și cu mine te-am căutat îngrijorați!” 49 El însă le-a spus: “De ce m-ați căutat? Nu știați că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” 50 Însă ei n-au înțeles cuvântul pe care li-l spusese. 51 Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret și era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei.
”Părinții lui Isus mergeau în fiecare an…” Părinții lui aveau o practică religioasă. Această practică a lor dă copilului o direcție, un punct de plecare, o bază de practici pe care poate construi mai apoi, ca și tânăr, căutările și practicile sale personale religioase. Mă gândesc la copiii care nu sunt botezați și ”lăsați să aleagă singuri, când vor fi mari”, pe ce vor construi? Ce bază vor avea?
Îmi amintesc cum mergeam cu familia la biserică, cu toții împreună duminica, iar în alte zile cu mama și cine se mai nimerea liber. Drumul spre biserică era o ocazie de a povesti, de a socializa, de a primi povețe și îndrumări spirituale părintești. Drumul la întoarcere era o veselie și o socializare cu copii de vârsta mea. Serile lungi de iarnă erau împletite cu lecturi comune. Mama gătea, tata desfăcea porumb, frații mici se jucau iar unul mai mărișor citea cu voce tare povestiri și întâmplări din viețile sfinților și din cea a sfintei Fecioare Maria. Pe mine mă emoționau și mi-au rămas adânc în suflet. Chiar și azi am întipărite în minte anumite imagini și istorisiri. Au avut un rol educativ deosebit. Mai târziu, când am crescut mare și am avut momentele mele de criză și de îndoială, mintea mea a avut la ce să se întoarcă ca punct de referință și să mă resetez. Și azi îmi dau un mare echilibru acele trăiri și practici din familie.
”Însă ei n-au înțeles cuvântul pe care li-l spusese.” Doresc să adaug și cealaltă expresie pe care o întâlnim la finalul textului și pe care am întâlnit-o atât de des în noviciat, și care se repeta mereu la finalizarea citirii unui text din Evanghelie. ”Maria păstra toate aceste cuvinte în inima ei”. Această expresie m-a făcut să înțeleg că atât Maria cât și Iosif, au înțeles treptat manifestarea divină în viața copilului Isus. Au meditat la acele întâmplări ca să înțeleagă în ce direcție dorea Dumnezeu ca Fiul său să intervină.
”L-au găsit în templu, stând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări.” Să ascult împreună cu Maria și Iosif dialogul din templu. Eu ce aș întreba azi? Pe mine ce mă îngrijorează? Ce am rătăcit din practicile mele religioase? La ce să fiu atent în viața mea spirituală?
Tăcerea, cugetarea, meditarea, contemplarea, sunt practici de care avem nevoie pentru a înțelege și a-i face spațiu lui Dumnezeu, să intervină în viețile noastre. Sunt moduri de a trăi și a crește înspre o practică mistică. Misticul, după spusele lui Javier Melloni ”are o libertate suverană, dar, în același timp, este în slujba tuturor, pentru că percepe irepetabilitatea fiecărei persoane și a fiecărui lucru, iar acest fapt îl face să pășească pe un teren sacru. El primește fiecare persoană ca pe o epifanie și, tresărind, se supune liber, pentru că știe că sinele său nu-i aparține, ci este doar un receptacul și un martor al existențelor celorlalți. Își iubește tradiția, cea care l-a hrănit și l-a călăuzit, dar nu face din ea un absolut. El știe că “a fi original înseamnă să te întorci la origini” (Gaudi), nu să le repeți, ci să le recreezi. Iar originea fiecărei tradiții se află dincolo de ea însăși, înainte de apariția ei. Știe drumul spre Fântână, “chiar dacă e noapte”.”
Rugăciune
Tată, în Numele lui Isus, dă-mi Spiritul Tău.
Sf. Petru Favre SJ
