Meditația zilei

Publicatla 24 June 2022
Vineri, 24 iunie 2022
 
Luca 15, 3-6: În acel timp, Isus le-a spus fariseilor şi cărturarilor această parabolă: “Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi umblă după cea pierdută până când o găseşte? Iar când o găseşte, o pune pe umerii săi bucurându-se şi, venind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!»
 
Ce înseamnă să fii oaia pierdută și găsită de Isus? Ne putem uita la această imagine. Isus își așază mâna dreaptă pe umărul prietenului său. Mâna lui Hristos este mâna medicului care vindecă, consolează, mângâie. Atingerea lui Hristos dă energie brațului drept al prietenului și îl face capabil de binecuvântare, de a-și aduce binecuvântarea în lume: Hristos este capabil să transforme munca noastră, dificultățile noastre și chiar păcatele noastre într-o binecuvântare.
 
Și aici, chiar dacă Petru l-a trădat pe Isus, Isus nu ține cont de răul primit, vrea doar să restabilească prietenia dintre ei, până la punctul de a-i încredința marea misiune de a „Paşte oile sale”.
 
Pot să mă gândesc un pic la viața mea. Când m-am simțit vindecat de Isus? Când am simțit apropierea sa surprinzătoare, astfel încât – chiar dacă m-am crezut atât de nevrednic și incapabil să fac ceva – ca prin minune, m-am simțit sprijinit într-o anumită situație?
 
Rugăciune
Doamne, dă-mi harul de a privi totul cu ochi noi,
de a discerne și deosebi spiritele care mă ajută să înțeleg semnele timpului,
de a savura lucrurile care vin de la tine
și de a le da mai departe și altora.
Dă-mi claritatea înțelegerii pe care i-ai dat-o lui Ignațiu.
                                                                    Pedro Arrupe SJ

Exprimaţi-vă opinia