Joi, 23 iunie 2022
Luca 1, 57-66,80: ” Când s-a împlinit timpul pentru Elisabeta ca să nască, a născut un fiu. Când vecinii și rudele ei au auzit că Domnul și-a arătat marea îndurare față de ea, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta au venit pentru circumcizia copilului și voiau să-i pună numele Zaharia, ca al tatălui său. Însă, luând cuvântul, mama lui a spus: << Nu, ci se va numi Ioan >>. Dar ei i-au zis: << Nu este nimeni dintre rudele tale care să poarte numele acesta >> I-au făcut semne tatălui său cum ar vrea să fie numit. Cerând o tăbliță, a scris: << Ioan este numele lui >> Și toți s-au mirat. Îndată i s-a deschis gura și i s-a dezlegat limba, iar el vorbea binecuvântându-l pe Dumnezeu. I-a cuprins frica pe toți vecinii și în tot ținutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri. Toți cei care le auzeau le păstrau în inima lor, spunând: << Ce va fi oare acest copil ? >>, pentru că mâna Domnului era cu el. Copilul creștea și se întărea în duh; el a rămas în pustiu până în ziua arătării lui înaintea lui Israel. ”
Întâmplarea relatată în pasajul de față, în contextul unei societăți profund tradiționaliste și riguros centrată pe memoria religioasă moștenită, este cu adevărat un semn revoluționar.
Să privim cu atenție cursul faptelor. Femeia decide numele fiului, contrar tradiției și moștenirii neamului, iar bărbatul nu doar că nu o contrazice, dar îi și întărește alegerea prin exprimarea unei opinii identice. Când, în istoria vremii, mai luase femeia o decizie importantă? Când i s-a mai permis femeii nu doar să fie factor decizional, dar și să contrarieze opinia comună, tradiția, familia ?! Iată că Zaharia este omul lui Dumnezeu tocmai din acest motiv: are încredere în intuiția spirituală a femeii. Iar Elisabeta este femeia lui Dumnezeu tocmai pentru că se lasă inspirată de El și îi inspiră pe ceilalți prin chemarea sa particulară.
Dar, la urma urmei, de ce se face atât tam-tam pentru un nume ?! Pentru că în nume se află primul semn al identității personale, primul indiciu. Ioan semnifică ”trimisul lui Dumnezeu”, iar nașterea și botezul său vor marca incipitul acestei misiuni. În același timp, această alegere revoluționară a părinților copilului trasează o graniță clară între ce a fost și ce va fi. Se pune capăt unui parcurs generațional mai mult sau mai puțin traumatic, dar în mod cert definit de ”așteptare”. Identitatea spirituală a oamenilor a fost marcată de așteptarea lui Mesia. Cu nașterea lui Ioan, această așteptare iese din atemporalitate și indică timpi de așteptare mai rezonabili. Așteptarea aproape că a luat sfâșit. Ioan intră în scenă pentru a ridica cortina în momentul venirii lui Isus.
”Ce va fi oare acest copil? ” Atunci când chemarea lui Dumnezeu este clară, cei din jur percep misterul și observă diferența. Ceva este diferit, ceva indică o vocație specială.
Tu ce fel de întrebări inspiri celor din jurul tău? Se percepe vocația ta în faptele tale?
Să cerem astăzi Duhului Sfânt să ne inspire o privire limpede către propriul suflet, astfel încât să ne dăm seama care este chemarea noastră …. nu în general, ci astăzi.
Duhule Sfânt, coboară în inimile noastre!
