19.06.2022, Vatican (Catholica) – Sărbătoarea Corpus Christi este un timp pentru creștini pentru a-și aminti că Dumnezeu va veni în întâmpinarea nevoilor lor de bază de a mânca și de a fi săturați, „datorită belșugului de mâncare precum și datorită bucuriei și uimirii de a o fi primit de la Isus”, a spus Papa Francisc duminică, 19 iunie 2022. În același timp, a subliniat Papa, Euharistia trebuie și să îi impulsioneze pe creștini la acțiune. „Adorația noastră euharistică își află verificarea atunci când ne îngrijim de aproapele, așa cum face Isus: în jurul nostru există foame de mâncare, dar și de companie, există foame de mângâiere, de prietenie, de bună dispoziție, există foame de atenție, există foame de a fi evanghelizați. Aceasta găsim în Pâinea euharistică: atenția lui Cristos față de necesitățile noastre și invitația de a face la fel față de cel care este lângă noi.” Cuvintele Papei Francisc de dinainte de recitarea rugăciunii Angelus, în Piața San Pietro, au reflectat la lectura evanghelică din această duminică, miracolul înmulțirii pâinilor și a peștilor relatat în Evanghelia lui Luca. Vă oferim discursul Papei după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua și duminică frumoasă!

În Italia și în alte țări astăzi se celebrează solemnitatea Preasfântului Trup și Sânge al lui Cristos. Euharistia, instituită la Cina cea de Taină, a fost punctul de sosire al unui parcurs, de-a lungul căruia Isus o prefigurase prin câteva semne, mai ales înmulțirea pâinilor, relatată în Evanghelia Liturghiei de astăzi (cf. Luca 9,11b-17). Isus se îngrijește de marea mulțime care l-a urmat pentru a asculta cuvântul Său și a fi eliberat de diferite rele. Binecuvântează cinci pâini și doi pești, frânge, discipolii distribuie și „toți au mâncat pe săturate” (Luca 9,17), spune Evanghelia. În Euharistie, fiecare poate trăi experiența acestei atenții iubitoare și concrete a Domnului. Cel care primește cu credință Trupul și Sângele lui Cristos nu numai mănâncă, ci este săturat. A mânca și a fi săturați: este vorba de două necesități fundamentale, care în Euharistie sunt satisfăcute.

A mânca. „Au mâncat toți”, scrie Sfântul Luca. La lăsatul serii discipolii îl sfătuiesc pe Isus să dea drumul mulțimii, pentru ca să poată merge să caute mâncare. Dar Învățătorul dorește să se îngrijească și de aceasta: celui care l-a ascultat dorește să îi dea și de mâncare. Însă miracolul pâinilor și al peștilor nu are loc în manieră spectaculoasă, ci aproape în mod rezervat, ca la nunta din Cana: pâinea se înmulțește trecând din mână în mână. Și în timp ce mănâncă, mulțimea își dă seama că Isus se îngrijește de toate. Acesta este Domnul prezent în Euharistie: ne cheamă să fim cetățeni ai cerului, dar între timp ține cont de drumul pe care trebuie să îl înfruntăm aici, pe pământ. Dacă avem puțină pâine în geantă, El știe aceasta și se preocupă de aceasta.

Uneori există riscul de a izola Euharistia într-o dimensiune vagă, îndepărtată, eventual luminoasă și parfumată de tămâie, dar departe de strâmtorile cotidianului. În realitate, Domnul se îngrijește de toate nevoile noastre, pornind de la cele mai elementare. Și dorește să le dea discipolilor exemplul, spunând: „Dați-le voi de mâncare” (v. 13), acelor oameni care l-au ascultat în timpul zilei. Adorația noastră euharistică își află verificarea atunci când ne îngrijim de aproapele, așa cum face Isus: în jurul nostru există foame de mâncare, dar și de companie, există foame de mângâiere, de prietenie, de bună dispoziție, există foame de atenție, există foame de a fi evanghelizați. Aceasta găsim în Pâinea euharistică: atenția lui Cristos față de necesitățile noastre și invitația de a face la fel față de cel care este lângă noi. Trebuie să mâncăm și să dăm de mâncare.

Însă în afară de a mânca nu trebuie să lipsească acel a fi săturați. Mulțimea s-a săturat datorită belșugului de mâncare precum și datorită bucuriei și uimirii de a o fi primit de la Isus! Sigur că avem nevoie să ne alimentăm, dar și să fim săturați, adică să știm că hrana ne este dată din iubire. În Trupul și în Sângele lui Cristos găsim prezența Sa, viața Sa dăruită pentru fiecare dintre noi. Nu ne dă numai ajutorul pentru a merge înainte, ci ni se dă pe sine însuși: devine însoțitorul nostru de călătorie, intră în evenimentele noastre, vizitează singurătățile noastre, redând sens și entuziasm. Aceasta ne satură, când Domnul dă sens vieții noastre, întunecimilor noastre, îndoielilor noastre, dar El vede sensul și acest sens pe care ni-l dă Domnul ne satură, aceasta ne dă acel „mai mult” pe care toți îl căutăm: adică prezența Domnului! Pentru că la căldura prezenței Sale, viața noastră se schimbă: fără El ar fi cu adevărat cenușie. Adorând Trupul și Sângele lui Cristos, să îi cerem cu inima: „Doamne, dă-mi pâinea zilnică pentru a merge înainte, Doamne, satură-mă cu prezența Ta!” Fecioara Maria să ne învețe să îl adorăm pe Isus viu în Euharistie și să îl împărtășim cu frații noștri și surorile noastre.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Iubiți frați și surori,

Ieri, la Sevilla, au fost beatificați câțiva călugări din familia dominicană: Angelo Marina Alvarez și nouăsprezece însoțitori; Giovanni Aguilar Donis și patru însoțitori, din Ordinul Fraților Predicatori; Isabella Sánchez Romero, călugăriță bătrână din Ordinul Sfântului Dominic, și Fruttuoso Pérez Marquez, laic terțiar dominican. Toți au fost uciși din ură față de credință în persecuția religioasă care a avut loc în Spania, în contextul războiului civil din secolul trecut. Mărturia lor de adeziune la Cristos și iertarea față de călăii lor ne arată calea sfințeniei și ne încurajează să facem din viață o ofrandă de iubire față de Dumnezeu și față de frați. Aplauze pentru noii fericiți!

Încă vine din Myanmar strigătul de durere al atâtor persoane cărora le lipsește asistența umanitară de bază și care sunt constrânse să își lase casele pentru că sunt incendiate și pentru a scăpa de violență. Mă unesc cu apelul Episcopilor din acea țară iubită, pentru ca toată comunitatea internațională să nu uite de populația birmană, pentru ca demnitatea umană și dreptul la viață să fie respectate, precum și locurile de cult, spitalele și școlile. Și binecuvântez comunitatea birmană din Italia, reprezentată aici astăzi.

Exprimaţi-vă opinia