Calea Ucenicului (91)

Publicatla 20 June 2022

Meditatie biblica la Claudianum, Aleea Zanelor 9A, in fiecare joi de la 19.30

  1. Mesajul în context

„Ajunşi la sfârşitul evangheliei, suntem mereu trimişi la început, într-o mişcare în spirală, astfel încât de fiecare dată să creştem mai mult, până când vom ajunge la măsura staturii plinătăţii lui Cristos (Ef 4,13), atunci când Dumnezeu va fi totul în toţi (1Cor 15,28).

Însă, de pe acum, în mijlocul vieţii noastre, ca şi la jumătatea evangheliei, există o experienţă a schimbării la faţă care înaintează în acelaşi timp cu acceptarea crucii.

Fiecare relectură a evangheliei nu este o simplă repetiţie menită a împiedica uitarea. De fiecare dată suntem trimişi la „început” (1,1) şi devenim mereu mai asemănători lui, chemaţi fiind să ne întoarcem mereu la acelaşi început.

Intenţionând să distingem diferitele nivele succesive de lectură – unul conduce către celălalt şi este inclus de către acesta din urmă –, am putea vorbi despre un prim nivel care pleacă de la pre-catehumenat, de un al doilea care pleacă de la catehumenat spre botez şi de un al treilea care este propriu celui botezat, chemat la un progres fără sfârşit în cunoaşterea şi urmarea Domnului său. Izvorul nu dă niciodată aceeaşi apă: o viaţă care se opreşte este moartă.

Precatehumenul începe să cunoască istoria lui Isus. Aceasta, făcând să strălucească făgăduinţa lui Dumnezeu, eliberează în el dorinţele profunde pentru care este făcut. Este prima întâlnire cu Cel Înviat, care prin cuvântul său îi deschide inima (Fap 16,14). Finalul îi propune să o ia de la început, crezând că el împlineşte tot ceea ce spune. Atunci se dezlănţuie toate rezistenţele contrare speranţelor încolţite în el. Lui îi revine să aleagă între cedarea în faţa fricii prin tăcere şi fugă, aşa cum au făcut femeile în primul moment, şi asumarea riscului, cerând credinţă. Cine acceptă saltul, iese din mulţime. Încetează a mai fi un simplu spectator şi devine partea interesată, coautor alături de Isus al fiecărei scene. Devine catehumen.

Catehumenul crede în Cuvânt şi se întoarce în Galileea, lăsându-se angajat de ceea ce Domnul îi spune cu autoritate. Atunci experimentează faptul de a fi mereu altă persoană căruia El îi spune sau face un anumit lucru: este ucenicul chemat care urmează, este posedatul de diavol eliberat, este soacra vindecată, este leprosul curăţit etc. În această repetiţie este importantă rugăciunea, prin care cel ce are credinţă îşi doreşte ca ceea ce a fost relatat să mi se întâmple şi mie. Întâlnesc, astfel, pe Domnul înviat în cuvintele şi gesturile sale, care mă transformă pentru a-l putea urma până la cruce şi a-l contempla ca fiind Mântuitorul şi Domnul meu. Atunci descopăr că frica mea a devenit încredere, fuga mea urmare, iar tăcerea mea urgenţa de a vesti. Sunt, astfel, gata pentru a primi botezul: încredinţez viaţa şi moartea mea celui care a murit pentru mine şi a înviat şi intru în Biserică, comunitatea fraţilor care trăiesc viaţa cea nouă.

Botezatul doreşte să-l urmeze mereu mai aproape pe Domnul său, pentru a fi împreună cu El (13,14) şi a fi trimis ca să-l vestească (6,6b urm.), parcurgând acelaşi drum al său de la cruce la slavă (8,34 urm.). În timp ce prima etapă, care este pentru toţi, îl conduce pe curios la catehumenat, iar a doua îl conduce pe catehumen la botez, această a treia etapă, cel mai tipic eclezială, nu duce nicăieri altundeva. Şi totuşi, ea nu se termină niciodată. Chiar şi aici finalul trimite la început, într-un crescendo de cunoaştere iubitoare. Fiecare relectură este o nouă întâlnire cu Isus care mă iluminează ulterior. „Vezi ceva?” îl întreabă Isus pe orbul din Betsaida. Vederea mea nu este niciodată adecvată pentru ceea ce trebuie văzut: cu cât este mai purificată, cu atât contemplă şi primeşte Gloria într-o mişcare de dorinţă şi îndestulare fără sfârşit.

Exprimaţi-vă opinia