Rugăciunea de oferire a Rețelei Mondiale de Rugăciune a Sfântului Părinte
Părinte nemărginit de bun, știu că Tu ești mereu cu mine, iată-mă în această nouă zi.
Pune încă o dată inima mea aproape de Inima Fiului tău Isus,
care se oferă pentru mine în Euharistie.
Fie ca Duhul Sfânt să mă facă prieten și apostol al său,
disponibil pentru misiunea sa de compasiune.
Pun în mâinile Tale bucuriile și speranțele mele, activitățile și suferințele mele, tot ceea ce am și posed, în comuniune cu frații și surorile mele din această Rețea Mondială de Rugăciune.
Împreună cu Maria îți ofer această zi pentru misiunea Bisericii și pentru intențiile Papei și ale Episcopului meu din această lună. Amin
Intenție de rugăciune a Sfântului Părinte Papa Francisc
Rugăciunea Universală
Iunie: Pentru familii
Ne rugăm pentru familiile creştine din toată lumea, pentru ca prin gesturi concrete să trăiască gratuitatea iubirii şi sfinţenia în viaţa zilnică.
Dragostea în familie: vocație și cale de sfințenie
Sfinte Părinte,
suntem aici înaintea Ta
pentru a te laudă și a-ți mulțumi
pentru marele dar al familiei.
Ne rugăm pentru familiile consacrate Ție în sacramentul căsătoriei,
ca să redescopere harul primit în fiecare zi
și, ca mici biserici familiale,
să știe să fie martori ai prezenței Tale
și a dragostei cu care Cristos iubește Biserica.
Ne rugăm pentru familiile
care trec prin greutăți și suferințe,
… fie ca ele să experimenteze mila Ta infinită
și să găsească noi modalități de a crește în dragoste.
Ne rugăm pentru copii și tineri,
ca să te poată întâlni și răspunde cu bucurie
vocației pe care ai gândit-o pentru ei; …
Doamne, fă ca fiecare familie
să-și trăiască propria vocație la sfințenie în Biserică,
să fie protagonistă a evanghelizării,
în slujba vieții și ai păcii,
în comuniune cu preoţii şi cu orice stare de viaţă.
Amin.
Papa Francisc
Intenții ale Episcopilor
Pentru ca inimile noastre,
în școala Inimii Sale Sfinte,
să poată crește în dragoste filială
și încrezătoare față de Tatăl.
Pentru Preoți
Sfântă Inimă a lui Isus, Izvor
și Refugiu pentru fiecare dintre slujitorii Tăi,
însoțește preoții pas cu pas
cu puterea Harului Tău!
Adorația Euharistică
Familii sfinte
Sfânta Gianna Berretta Molla spunea că “a iubi înseamnă să dorești să te desăvârșești pe tine însuți, pe cel iubit, să-ți învingi egoismul, să te dăruiești pe tine însuți”, și se ruga ca iubirea dintre soții creștini să fie deplină și completă și fiecare familie “un mic cenacol în care Isus să domnească deasupra tuturor sentimentelor, dorințelor și acțiunilor”. Ne alăturăm acestei intenții de rugăciune pentru familiile creștine din întreaga lume, pentru ca ele să știe să trăiască în gratuitate sfințenia vieții cotidiene.




