Să mergem pe urmele lui Ignațiu, pe același drum parcurs acum 499 de ani, de la Gaeta la Roma, și să redescoperim ce înseamnă să trăim astăzi spiritualitatea ignațiană. Cu această dorință, aproximativ optzeci de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, din Albania, România și Italia (Sicilia, Calabria, Campania, Abruzzo, Lazio, Toscana, Liguria și Piemont), împreună cu două surori religioase și aproximativ zece părinți iezuiți, însoțiți la sfârșit de săptămână de provincialul Roberto Del Riccio, au mers pe jos 20 de kilometri pe zi, între 22 și 25 aprilie.
Întrebările și etapele
Ca în orice pelerinaj, fiecare participant a sosit cu o întrebare, o dorință, o povară: să își clarifice propria viață, să înfrunte un nod, să caute o cale. “Călătoria ne provoacă și ne ajută să descoperim noi resurse, ne învață să ne atingem obiectivele cu perseverență și să ne deschidem cu uimire la frumusețea locurilor prin care trecem”, spune părintele Marco Colò, coordonatorul EUM al inițiativelor pentru aniversarea a 500 de ani de la convertirea Sfântului Ignațiu, care i-a însoțit pe tineri.
Traseul a cuprins trei etape – Formia/Fondi, Velletri/Pavona, Appia Antica – de aproximativ 20 km pe zi, fiecare însoțită de o întrebare, care a dat naștere la momente de rugăciune și de împărtășire:
– cum să fim protagoniști în lume? Aceasta este tema conducerii. Un tânăr confruntat cu incertitudinile acestei epoci fie se retrage – și știm că o anumită depresie, exacerbată în timpul pandemiei, marchează lumea actuală a tinerilor – fie pornește să reformeze societatea. Ignațiu reformatorul poate fi ghidul nostru. Iar Laudato si și Fratelli tutti sunt, de asemenea, o busolă importantă.
– Cum îl găsim pe Dumnezeu în orice situație? Aici ne aflăm în inima spiritualității ignațiene. Cu toate acestea, este întotdeauna necesar să ne întrebăm din nou ce înseamnă cu adevărat acest lucru. De exemplu, înveți să-L găsești pe Dumnezeu în toate lucrurile dacă sărbătorești cu frații și surorile tale și ai obiceiul de a participa la Cuvânt.
– La care Biserică visăm? Ignațiu a iubit Biserica cu spontaneitate, știind că de la Biserică a primit cel mai mare dar: credința. Chiar dacă Biserica l-a pus la încercare, această iubire a rămas mereu vie și puternică în el. Nu în ultimul rând, a fost un reînnoitor al Bisericii.
Ziua, de la tăcere la martori
Înainte de mers, fiecare zi a început cu rugăciunea unui psalm și cu propunerea unor puncte de meditație pe o pagină din Evanghelie, alese din episoadele care propun oameni în călătorie: Isus și Petru pe apă, Emaus, ucenicii care, în marș spre Ierusalim, află distanța dintre felul lor de a vedea lucrurile și cel al Domnului.
Prima parte a mersului a fost în tăcere, pentru a avea timp pentru rugăciunea personală. A urmat un moment de împărtășire în perechi, mereu pe jos. La jumătatea drumului, au fost propuse idei privind figura lui Ignatius. Și, la sfârșitul zilei, masa. Seara a fost dedicată întâlnirilor cu martori din zonele traversate: un președinte laic al unei cooperative sociale de pe teritoriul diecezei de Gaeta, un preot care a renovat o veche mănăstire și a făcut din ea un loc de primire deosebit de atent la cei care sosesc cu răni existențiale profunde, o călugăriță de la mănăstirea Der Mar Musa. Un timp de relectură a închis zilele.
“Visele transformă realitatea”
“La finalul pelerinajului, dincolo de oboseală, bucuria era vizibilă pe fețele participanților, care s-au deschis chiar și la cântec la intrarea în Roma. Și chiar și în propriile lor cuvinte, tinerii au spus că sunt recunoscători pentru această experiență puternică, care le-a luminat viața”, spune Colò. Una dintre frazele culese de la martorii întâlniți de-a lungul drumului și împărtășite în timpul slujbei de încheiere a fost: “Visele transformă realitatea”. Ignațiu, pelerin și visător, a transformat și el realitatea, permițând ca harul primit de la Domnul să se reverse asupra oamenilor pe care îi întâlnea. În final, părintele provincial, la finalul Liturghiei de duminică, a lansat propunerea unui sinod al tinerilor din rețeaua familiilor ignațiene. O mică sămânță semănată, un vis comun, care sperăm să germineze anul viitor.
