Meditația zilei

Publicatla 19 April 2022
 
Marți, 19 aprilie 2022
 
Ioan 20,16: „”Maria!” Ea, întorcându-se, i-a spus în evreieşte: “Rabbuni!”
 
Cum este vocea lui Dumnezeu? Isus se interesează de Maria de ce plânge și clarifică nedumerirea ei prin vocea Lui care pronunță numele ei. Nu-i explică nimic și totuși rezolvă totul. Gândurile negative ne pot orbi încât să nu mai vedem adevărul. Forțele raționale ale Mariei se limitează la ideea ”că cineva l-a furat pe Domnul și nu știe unde l-au pus”. Încă nu a înțeles că pe Dumnezeu nu-l putem pune, manipula cum vrem. Dumnezeu este în controlul timpului și mereu ne surprinde.
 
Vocea lui Dumnezeu dă la o parte piatra fricii de pierdere a lui Dumnezeu. Dumnezeu continuă să-l recreeze pe om, să-l readucă pe făgașul adevărului. Putem trăi în interiorul nostru experiențele de înviere ale discipolilor: experiența Mariei de-al vedea și al auzi din nou pe Dumnezeu cel mort și înviat, experiența discipolilor spre Emaus care au recunoscut că „le ardea inima„ când începeau să înțeleagă ceea ce s-a întâmplat cu Isus și cu viața lor; când Toma necredinciosul exclamă „Domnul meu și Dumnezeul meu”, căci vede și atinge și tot așa Dumnezeu continuă să ne surprindă cu prezența Sa.
 
Vrei ca Dumnezeu să te surprindă? Cum îl cauți? Este printre cei vii?
 
Rugăciune
Doamne Isuse, îți cerem
să ne ajuți să rămânem cu tine pentru totdeauna,
să fim aproape de tine cu toată ardoarea inimii noastre,
să primim cu bucurie misiunea pe care ne-o încredințezi
și care constă în a duce mai departe prezența ta
și a răspândi vestea bună a Învierii tale.
               – Carlo Maria Martini SJ
 

Exprimaţi-vă opinia