Sâmbătă, 16 aprilie 2022, Învierea
Sfântul Luca 24,1-12. În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, femeile au venit la mormânt ducând arome pregătite. 2 Au găsit piatra de la mormânt rostogolită, 3 iar când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus. 4 Pe când ele erau nedumerite de acest fapt, iată că le-au apărut doi bărbați în haine strălucitoare. 5 Cuprinse de spaimă, și-au plecat fața spre pământ. Atunci ei le-au spus: “De ce-l căutați pe Cel Viu printre cei morți? 6 Nu este aici. A înviat. Amintiți-vă ce v-a spus pe când era încă în Galileea: 7 «Fiul Omului trebuie să fie dat pe mâna oamenilor păcătoși, să fie răstignit, iar a treia zi să învie»!” 8 Atunci și-au amintit de cuvintele lui. 9 Întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. 10 Erau: Maria Magdalena, Ioana și Maria, mama lui Iacob, și altele împreună cu ele, care au spus acestea apostolilor. 11 Însă cuvintele acestea li s-au părut vorbe goale și nu le-au crezut. 12 Atunci, Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt. Aplecându-se, a văzut numai giulgiurile și a plecat mirat de ceea ce s-a întâmplat.
Ne aflăm în fața unui mormânt care se transformă în spațiu de renaștere la viață; ca și semințele care trebuie să moară pentru a da rod, a da viață noii plante.
În acest pasaj sf. Luca ne prezintă două feluri de închistare/închidere și ieșire din durere.
Femeile acestea sunt închise sau agățate în propria durere dar, nu sunt blocate. Împreună fac drumul doliului traversând fiecare propria durere, normal și firesc. Așa cum face orice persoană când pierde pe cineva drag. Ele, conform tradiției, caută să pregătească trupul pentru depunerea în pământ, făcând ultimul lor gest de atenție iubitoare față de trupul neînsuflețit. Își duc procesul, drumul de durere până la capăt, cu toate riscurile.
Pe lângă doliu, acest grup de femei mai trăiesc o experiență, aceea de a fi ghidate de cei doi îngeri prin metoda mistagogiei. Ei folosesc pedagogia de a le învăța, de a le apropria de înțelesul misterului vieții și învierii prin exemplificarea și reamintirea celor deja auzite și experimentate cu Isus înainte de moartea acestuia. Ceea ce suferi în propriul drum, experimentezi, și te atinge în interior, îți poate aduce o lămurire, o claritate interioară profundă dacă ești inițiat în dinamica acestei pedagogii pentru a ajunge la mărturisirea credinței în Isus. Mai întâi, când ele aud vorbele celor doi necunoscuți ”și-au plecat fața la pământ” dar, dialogul le face să iasă, să se deschidă, să înțeleagă misterul de dincolo de evenimentul pierderii, acela al reîntoarcerii la viață, al învierii lui Isus. Când pierdem pe cineva drag, pentru un timp rămânem în durerea noastră dar, cuvintele îngerilor le trezesc din orbirea durerii. Cuvintele au un așa efect că le pun în mișcare. Se duc și împărtășesc bucuria cu apostolii.
Un alt fel de trăire a durerii este exemplul lui Petru. El se afla încă retras dar, cu o iubire mare față de cel mort și pierdut de curând. Când aude nu rămâne închis, retras, caută și aleargă plin de dorința imensă de a vedea cu ochii lui și de a primi confirmare la cele auzite despre posibila înviere. Nu este o agățare sau o respingerea a unor cuvinte și atât. El are nevoie să își confirme și pornește. El parcurge propriul drum de ieșire din închiderea în durerea pierderii suferite. El care purta și greutatea grupului, și a lepădării personale, observă locul, se apleacă … Se apleacă asupra propriilor trăiri pentru ca apoi să plece ”mirat”.
Deschiderea cerută de acțiunea lui Dumnezeu este mare, chiar prea mare pentru mintea omenească. Misterul învierii deși fusese pregătit și prevestit de Isus și de profeți depășește orice capacitate de înțelegere, pentru că le lipsesc experiențele de acest gen. Doar o iubire dezinteresată poate simți și accepta noutatea întâmplărilor care ies din tiparul normalului. O iubire care îl ajută să depășească tiparul lui Mesia cel mult așteptat de tot poporul evreu, și să-și amintească iubirea milostivă a lui Isus. Ceea ce mintea omenească nu poate cuprinde, iubirea îl ajută să creadă … să accepte profeția: «Fiul Omului trebuie să fie dat pe mâna oamenilor păcătoși, să fie răstignit, iar a treia zi să învie»!
Ce imagine de Dumnezeu am care mă împiedică să-l văd, să-l regăsesc, ori să mă las regăsit/ă?
Pot accepta că El, Dumnezeul vieții, prin Înviere îmi face un dar gratuit, acela al vieții și în marea sa iubire vrea ca eu să mă bucur de acesta din plin?
Mie îmi redă viața, iubirea. Iubirea îmi va zâmbi și îmi va fi balanță. Cred eu acestea?
Să ne luăm timp și să gustăm uimirea.
Rugăciune
Doamne Isuse Cristoase,
îți mulțumim pentru slava
învierii tale;
Tu ești cel care ne vindeci nedreptățile,
neîncrederea, frica.
Îți mulțumim, Doamne Isuse,
pentru slava ta cea mare
și îți oferim ție ceea ce urmează să facem,
tot ceea ce gândim, întreprindem și experimentăm
de-a lungul acestor zile ce vor urma,
spre slava și mărirea ta.
Carlo Maria Martini SJ
