Sâmbătă, 9 aprilie 2022
Ioan 11, 54-56: Din ziua aceea, au hotărât să-l ucidă. 54 De aceea, Isus nu mai umbla în public printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustiu, într-o cetate numită Efraim, şi a rămas acolo împreună cu discipolii. 55 Era aproape Paştele iudeilor şi mulţi din provincie au urcat la Ierusalim înainte de Paşte, ca să se purifice. 56 Îl căutau pe Isus şi spuneau unii către alţii în timp ce stăteau în templu: “Ce credeţi, oare să nu vină la sărbătoare?”
Să începem prin a cere harul de a rămâne cu El așa cum el rămâne cu noi, precum a rămas cu discipolii la Efraim.
”A rămas acolo împreună cu discipolii.” Dumnezeu vine spre noi prin Isus. El ne arată cum în mod natural, caută întărirea comunității dar și susținere. Iubirea curge de la comunitate spre noi și de la noi spre comunitate. Astfel ne construim reciproc. Iubirea este fluidă nu poate fi blocată nici de amenințări nici de prejudecăți. Poate fi umbrită pentru o vreme dar nu stăvilită. Așa cum spunea și E. Hemingway în Bătrânul și Marea: ”Un om poate fi distrus dar nu învins”. Iubirea va continua să curgă, să parcurgă drumul alături și spre cei dragi.
După cum sfântul Ioan Botezătorul ne-a arătat prin viața sa, deșertul este spațiul unde Dumnezeu vorbește sufletului. Cei care îl căutau pe Ioan Botezătorul o făceau pentru că aveau sete de Dumnezeu, de profeție, de convertire. Isus se retrage și el nu chiar în deșert ci, undeva unde putea fi liniștit pentru că încă nu s-a împlinit timpul, și pentru a fi în Tatăl împreună cu discipolii. Înainte de a fi risipiți de evenimentele tulburătoare ce urmau să vină El le dedică timp lor, dar și Tatălui său ceresc. Sufletul lui simte nevoia de a petrece un timp altfel.
Nici Efraim nu era deșertul propriu zis, nici în realitatea noastră zilnică nu putem să o părăsim prea des pentru a merge într-o oază de liniște (biserică, mănăstire, sala de meditație, pădure, mare, etc.) dar, putem să ne retragem în interiorul ființei noastre, să facem liniște și să vorbim de la inimă la inimă cu Isus.
Isus ne arată că avem nevoie să ne retragem puțin spre liniștire pentru a face față furtunii care se prevestește deja. După cum ne explică și Pablo d’Ors, retragerea în deșert, în ”tăcere, ne ajută să experimentăm că există viață dincolo de cuvinte”, de prevestiri, de imaginația noastră neliniștită. Avem nevoie să ne retragem pentru a inspira aer, lumina Duhului, claritate, întărire și astfel îmbogățiți să ne reîntoarcem (expira) în societate, la viața de zi cu zi, pentru a ne trăi viața din plin. Ceea ce va ieși spontan din interiorul plinătății noastre va iradia de prezența lui Dumnezeu care ne va ocupa inima și sufletul și gândul. Sau, cum tot Pablo d’Ors spune, vom fi capabili ”să îi lăsăm în pace pe ceilalți” și să ne vedem de dialogul/căutarea noastră interioară.
Cu toții avem răni, dificultăți, amenințări, nesiguranțe care par că ne pândesc la orizont. Sunt capabil să fac o mică pauză, să mă retrag în interiorul meu să înțeleg ce vrea și cum vrea Dumnezeu să continui?
Eu pe cine trebuie ”să las în pace”? Cine sau ce mă amenință, îmi subminează drumul, planul? Cine sau ce îmi fură liniștea? Cum să fiu o persoană bună, care permite celuilalt să își croiască propriul drum?
Eu ce trebuie să-mi permit mie să existe, ”să mă las în pace”, să exist pentru că este darul meu divin, unicitatea mea? Cum să-mi fiu prieten?
Lumina interioară pe care o voi primi mă v-a ajuta în toate sferele vieții cotidiene. Cum să aleg între atâtea știri sumbre, false și manipulatoare? Cum să mă comport în fața războiului din vecini ce mă ține cu sufletul la gură?
Să-l ascult pe Isus azi, așa cum pot și cât voi putea, și să veghez să rămân deschis.
”Îl căutau pe Isus şi spuneau unii către alţii în timp ce stăteau în templu …”. Acest fel al lor de a sta în templu nu este natural, firesc. S-au dus acolo, la templu oare pentru a asculta bârfa, prevestirile, prezicerile concetățenilor? Ne arată că ascultarea are nevoie și de umilință pentru a înțelege și a nu manipula impunând/prezicând răspunsul. Nu pot prevedea răspunsul și este important să accept că nu dețin controlul. Răspunsul va fi cel care va voi Tatăl ceresc și ceea ce Dumnezeu va considera să miște în interiorul meu prin lumina Duhului Sfânt. Important este să înțeleg și să simt ce pot să fac eu.
Să oferim cea ce am primit, lumina primită, și mulțumind să cerem binecuvântare și să binecuvântăm.
Rugăciune
2 Cum doreşte cerbul izvoarele de apă, *
aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule.
3 Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu; *
când voi veni şi mă voi arăta în faţa lui Dumnezeu?
4 Lacrimile îmi sunt pâine ziua şi noaptea *
când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”
5 Îmi aduc aminte de aceasta – şi sufletul se topeşte în mine – †
cum înaintam prin mulţime până la casa lui Dumnezeu *
în strigătele de bucurie şi de mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.
6 Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, *
şi pentru ce gemi înlăuntrul meu?
Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda *
pe el, care este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.
7 E mâhnit în mine sufletul, †
de aceea mă gândesc la tine *
din ţara Iordanului şi din Hermon, de pe muntele Misar.
8 Un abis cheamă un alt abis la vuietul cascadelor tale; *
toate talazurile şi valurile tale trec peste mine!
9 Ziua îmi trimite Domnul îndurarea sa †
şi noaptea cântarea lui mă însoţeşte *
ca o rugăciune către Dumnezeul vieţii mele.
Psalmul 41
