Meditația zilei

Publicatla 1 April 2022
Vineri, 1 Aprilie 2022
 
Ioan 10, 26-27: “Oare au recunoscut într-adevăr conducătorii că acesta este Cristos?
 
 
De multe ori ne uităm la ceea ce este departe, poate prea departe de viața noastră, și suntem orbi pentru ceea ce se-ntâmplă aproape de noi. Nu suntem capabili de a asculta chemarea lui Isus în viața noastră simplă, de a-L recunoaște pe El. Sigur că noi toți suntem chemați să ridicăm privirea spre cer, spre Dumnezeu, izvorul oricărui sens și al oricărei iubiri. Dar, în același timp, aceasta nu trebuie să ne îndepărteze de realitatea vieții noastre zilnice. Mai degrabă ar trebui să ne ajute să înțelegem mai bine cum putem să-l întâlnim pe Isus. E important să nu uităm textul din Evanghelia Lui Matei, în care Isus ne îndeamnă să-l recunoaștem pe El în aproapele nostru, fie în cel flămând, fie în cel însetat, fie în cel gol, fie în cel deținut, sau în fiecare persoană cu care ne întâlnim în viața de zi cu zi, mai ales în cei din jurul nostru. Așadar eu cred că riscul cel mai concret și mai aproape de viața noastră este acela de a nu-L recunoaște pe Isus. Acum câteva zile am sarbatorit-o pe Maria. Tocmai ea cred că poate fi un model pentru a veghea, pentru a ne pregăti pentru venirea lui Isus. Până la urmă, cu umilința și harul său trăiește o viață fără pată. Ea nu face nimic special în viața sa. Dar este tocmai această poziție a ei de umilă servitoare care o pregătește pentru a recunoaște și — mai ales — pentru a primi, chemarea lui Dumnezeu când ajunge, când bate la ușa inimii ei.
 
Rugăciune
Doamne, fă din mine un instrument al păcii tale:
Unde este ură, să aduc Iubire,
Unde este ofensă, să aduc Iertare,
Unde este dezbinare, să aduc Unire,
Unde este îndoială, să aduc Credinţă,
Unde este greşeală, să aduc Adevăr,
Unde este disperare, să aduc Speranţă,
Unde este tristeţe, să aduc Bucurie,
Unde este întuneric, să aduc Lumină.
Învăţătorule, fă ca eu să nu caut atât să fiu consolat, cât să consolez,
Nu atât să fiu înţeles, cât să înţeleg,
Nu atât să fiu iubit, cât să iubesc.
Întrucât, astfel este: dăruind, primim,
iertând, suntem iertaţi,
murind, înviem la Viaţa Veşnică.

Exprimaţi-vă opinia